Hotelul de patru stele Teleferic Grand Hotel din Poiana Braşov a încheiat anul trecut cu afaceri de 31,1 milioane lei (6,5 mil. euro), în creştere cu 8% faţă de anul anterior când cifra de afaceri a fost de 28,7 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. Odată cu resctricţiile impuse de către autorităţi pentru limitarea răspândirii virusului, afacerile hotelului au fost afectate considerabil, astfel că în această perioadă încasările sunt la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut, spun reprezentanţii hotelului.
”Faţă de anul trecut am înregistrat scăderi, suntem undeva la 50% faţă de anul trecut. Am observat o schimbare în comportamentul turiştilor, dar care nu vine de la ei, ci de la regulile impuse de noi, dar au fost mai precauţi. Ceea ce am observat este că turiştii vara aceasta şi-au luat vacanţele pe ultima sută de metri şi cred că acest trend va continua. În luna august am avut un grad de ocupare de 40-50%. Avem cerere pentru luna septembrie, pentru octombrie încă nu. Nu ştim la ce să ne aşteptăm în perioada următoare, dar sperăm să fie un sezon de iarnă bun”, spune Adrian Urieşi, marketing manager al Hotelului Teleferic, citat de Ziarul Financiar.
Compania care administrează hotelul înregistrează de la an la an afaceri în creştere, astfel că anul trecut profitul net al companiei, la cel mai mare nivel de la deschiderea hotelului, a fost de 8,4 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior când profitul a fost de 7,6 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. Aceeaşi sursă arată că în cadrul companiei lucrau 83 de angajaţi la finalul anului trecut.
Hotelul Teleferic a fost construit în 1970 şi a funcţionat până în anul 1992, apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în 2012 când hotelul de patru stele din Poiana Braşov a trecut printr-un amplu proces de renovare. în urma procesului de renocare, numărul de camere a fost micşorat, iar hotelului i s-au mai adăugat şi alte facilităţi. Teleferic Grand Hotel mai operează două restaurante, patru baruri, patru săli de conferinţe, centru de spa, dar şi o sală de cinema. Hotelul de patru stele are o capacitate de 127 de camere şi este administrată de firma Tint SRL, controlată de antreprenorul Ştefan Ţînţ.
O cameră dublă în hotelul Teleferic costă 565 lei, cu mic dejun inclus, în perioada 12-13 septembrie, conform datelor site-ului de rezervări online booking.com. Poiana Braşov este una dintre cele mai căutate staţiuni montane pe perioada iernii, alături de Sinaia, Buşteni sau Predeal, dar şi una dintre cele mai scumpe. Printre cele mai cunoscute hoteluri din Poiana Braşov sunt Aurelius, Alpin Resort Hotel, dar şi hotelurile omului de afaceri George Copos, proprietarul Ana Hotels, care deţine aici unităţile Sport şi Bradul, dar şi Ana Teleferic, care se ocupă de instalaţiile de teleferic.