18.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, mai 18, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALCinema City redeschide din 11 septembrie cinematografele din ţară

Cinema City redeschide din 11 septembrie cinematografele din ţară

Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, va redeschide vineri, 11 septembrie, cinematografele din întreaga țară (26 de multiplexuri, cu un total de 233 de săli, în 19 oraşe).

Biletele pentru prima săptămână cinematografică au fost puse deja în vânzare. Astfel, cinefilii își pot lua deja bilet online la premiera filmului-eveniment, After We Collided/După ce ne-am certat, ce redeschide cinematografele din România în data de 11 septembrie, sau pot alege în ce format doresc să vadă mult așteptatul TENET, supranumit “filmul care poate salva cinematografia”, ale cărui spectacole de avanpremieră debutează în 16 și 17 septembrie în IMAX, 4DX, VIP și 2D.

Tot în prima săptămână, puteți vedea blockbusterul Bloodshot (inclusiv în formatele IMAX și 4DX), filmul de acțiune Bad Boys for Life, thrillerul The Invisible Man, animaţia Sonic The Hedgehog (și în format 4DX) sau Dolittle, dar și filmul românesc Urma, debutul regizoral al actorului Dorian Boguță, cu Mădălina Ghenea în rol principal.

Următoarea săptămână, din 18 septembrie, Universul Marvel se extinde, o nouă generație de mutanți fiind pregătită să ia cu asalt marile ecrane în The New Mutants/Noii Mutanţi, în timp ce Military Wives/Soții de militari, cu Kristin Scott Thomas spune povestea unui grup de femei rămase acasă, partenerii lor fiind detașați pe frontul de lupta din Afganistan, şi care se hotărăsc să-și formeze un cor, dar se trezesc extrem de repede în mijlocul unei mişcari globale extraordinare şi a unui curent mediatic impresionant.

Din 25 septembrie, Mulan, celebra eroină Disney, ne învață ce sunt curajul și onoarea, în adaptarea live-action a celebrei povești, îndrăgite de milioane de fani la nivel global. După o porție de aventură, merge și o porție de comedie, în War with Grandpa/Un tataie de coșmar, ce îl are cap de afiș pe nimeni altul decât Robert De Niro, mai morocănos și amuzant ca niciodată.

Iar luna octombrie ne-o aduce înapoi pe Femeia Fantastică în Wonder Woman 1984, dar și misterul clasic al Agathei Christie, într-o nouă ecranizare Death on The Nile/Moarte pe Nil, a regizorului și actor Kenneth Branagh.

Cinema City reprezintă cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Cinema City România operează 26 de multiplexuri, cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

În plus, Cinema City România le oferă cinefililor cele mai inovatoare și mai cool concepte de cinema, disponibile în România exclusiv în cinematografele Cinema City: IMAX (săli cu cele mai mari ecrane din țară, cu imagini clare ca lacrima și un sunet impresionant), 4DX (experiență cinematografică absolută, pentru toate cele 5 simțuri) și VIP LIGHT (în prețul unui singur bilet te bucuri de o experiență confortabilă cinematografică în fotolii extensibile + meniu bar nelimitat). Astfel, cu fiecare nou multiplex deschis și cu fiecare nouă tehnologie adusă, misiunea Cinema City este de a pune la dispoziția tuturor cel mai bun loc pentru a vedea un film.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments