Electrogrup, companie membră a grupului E-INFRA, a finalizat modernizarea staţiei de energie electrică din localitatea Însurăţei (jud. Brăila), în urma unei investiţii totale de 8,1 milioane de lei, al cărui beneficiar este SDEE Muntenia Nord, societate de distribuţie a energiei electrice din cadrul Electrica.
”România se află într-un moment în care proiectele de modernizare a infrastructurii electrice sunt la fel de importante ca şi cele de construcţie. Consumul creşte, atât în energie cât şi în telecom, şi infrastructura trebuie să îşi crească, la rândul său, capacitatea. Vestea bună este că, spre deosebire de alte domenii, avem în România know-how-ul şi dotările necesare pentru a ne putea mobiliza pe proiecte extinse”, spune Adrian Florea, CEO Electrogrup.
Concret, planul de modernizare a staţiei de transformare a constat în înlocuirea echipamentelor de 110 kV, a echipamentelor de 20 kV, a dulapurilor de protecţie şi comandă şi a echipamentelor de servicii interne. Mai mult, au fost implementate sisteme de supraveghere video, antiefracţie şi de detectare şi alarmare în caz de incendiu şi au fost modernizate şi clădirile, la interior şi exterior, precum şi întregul teren al staţiei.
Prin aceasta retehnologizare, staţia asigură alimentarea cu energie electrică a clienţilor finali în cele mai sigure condiţii, dar şi a staţiilor de pompare pentru irigaţii din zona Brăilei şi evacuarea energiei produse de parcul eolian Însurăţei în sistemul energetic naţional.
Electrogrup SA face parte E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom SRL, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL şi WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajaţi şi au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro.