Consiliul Județean Cluj a aprobat participarea județului Cluj, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociației ”Cluster de educație C-EDU”. Inițiativa a fost lansată în contextul situației actuale, generată de pandemia cu coronavirus, care a adus, din nou, în prim plan nevoia coagulării tuturor actorilor locali – Consiliul Județean Cluj, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean, universitățile clujene și mediul privat de învățământ, într-o singură structură, în vederea conectării educației cu mediul economic și de business.
Scopul principal al Asociației este tocmai acela de a acționa ca un spațiu de dialog și colaborare între principalii actori implicați în educație, în vederea îmbunătățirii accesului elevilor și studenților la structuri educaționale și formative și de a crește calitatea proceselor educaționale.
Viziunea Clusterului de Educație C-EDU este cea a unui ecosistem educațional conectat și competent, care pune în centrul proceselor educaționale elevul/studentul, asigurându-i instrumentele și dezvoltarea abilităților care îl vor transforma într-un membru al societății empatic și participant activ la structurarea comunității.
În cadrul Asociației vor acționa atât reprezentanți ai instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, cât și companii din Cluj-Napoca și Transilvania, reprezentanți ai mediului de afaceri local și regional. Lansarea oficială a ”Clusterului de educație C-EDU” este preconizată a avea loc în data de 6 octombrie 2020, dată la care este celebrată și Ziua internațională a educației.