ProdLacta, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa lactatelor, a raportat în 2019 un profit net de 1,2 milioane de lei (250.000 de euro), faţă de o pierdere netă de 147.000 lei în anului precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Totodată, compania şi-a crescut uşor veniturile, cu 1,6%, până la 100 milioane de lei, însă numărul mediu de angajaţi a scăzut cu 55 de persoane comparativ cu anul 2018, până la 304 salariaţi anul trecut.
Businessul are o istorie de 120 de ani, bazele primei fabrici de prelucrare a laptelui fiind puse în anul 1900 de întreprinzătorul danez Alfred Jensen, stabilit în Braşov, sub numele Jensenischen Molkerei. În 1990 a fost înregistrată ca ProdLacta SA, iar şapte ani mai târziu a fost privatizată.
În prezent, producătorul de lactate din Braşov lucrează cu 91 de ferme, 12 asociaţii, 15 centre de colectare a laptelui, din care 5 centre proprii, iar produsele realizate sunt comercializate în cele 19 magazine proprii ale firmei, dar şi în retail, potrivit datelor de pe site-ul companiei.
Odată cu apariţia crizei economice, vânzările de lactate au scăzut, iar în 2009 compania a intrat pe pierdere şi a menţinut ritmul descendent până în 2016. În 2017, firma a revenit pe profit, fiind de 311.000 de lei, urmat de pierdere în anul următor. Astfel, rezultatul net obţinut anul trecut, este cel mai bun de la privatizare încoace, conform datelor publice.
Parcursul businessului a fost unul tumultos, la numai doi ani de la înfiinţare, în 1902 având primele dificultăţi financiare, toate activele şi pasivele fiind preluate de către Cooperativa de lăptărie. În 1926, clădirea mare a Cooperativei de lăptărie a fost vândută firmei Stollwerck, important producător german de ciocolată.
Firma ProdLacta a devenit societate cu capital integral privat în 1997, iar în 2011 şi-a declarat insolvenţă şi a fost preluată de grupul JLC (Jardan Lapte Company), nume care provine de la proprietarul companiei, Vladimir Jardan, deţine 58,5% din acţiunile ProdLacta în prezent, potrivit Confidas, platformă de analiză financiară a companiilor. În februarie 2013 firma a ieşit din reorganizare şi acum funcţionează în parametri normali.