web analytics
Sunteți aici

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai Cluj analizează un sistem hibrid pentru ca studenţii să meargă la cursuri din toamnă

Sistemul hibrid gândit de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj, Daniel David, combină varianta clasică acolo unde se poate, cu varianta online. Studenţii de anul întâi şi cei din an terminal din zonele experimentale şi vocaţionale vor putea veni la Cluj să înveţe după programul obişnuit. Celor care au ales să studieze la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj şi se întreabă cum va fi faculatea în vreme de pandemie, rectorul David David le răspunde că au fost găsite soluţii să înceapă viaţa de studenţie.

Rectorul UBB vrea ca noul an universitar să urmeze un sistem hibrid în care studenţii de anul întâi şi cei din an terminal, din zonele experimentale şi vocaţionale, să îşi desfăşoare seminariile şi lucrările în varianta clasică, cu respectarea condiţiilor de siguranţă. Pentru ceilalţi ani de studiu şi pentru celelalte domenii, cursurile, seminarele şi laboratoarele vor avea loc online. Decizia finală însă, va fi anunţată în septembrie, dacă planul va fi acceptat de Ministerul Educaţiei.

”Este un sistem hibrid care combină varianta clasică unde se poate, cu varianta online şi în acelaşi timp vrem cu acest demers să venim cu o nouă pedagogie universitară. Adică la cursuri aş vrea să nu mai prezentăm cursurile în varianta clasică, să le dăm studenţilor cunoştinţe care există oriunde online. Ei să trebuiască să citească înainte şi când vin la curs, să discutăm critic despre cunoştinţele respective, să clarificăm lucrurile care poate sunt mai puţin clare.”, a spus Daniel David, rectorul UBB.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW