Compania Techtex, specializată în producţia de textile tehnice şi parte a grupului Taparo, una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din sectorul de mobilier tapiţat, produce zilnic 600.000 de măşti de tip FFP2 şi chirurgicale şi peste 50.000 de halate, combinezoane, botoşi şi lenjerii de pat, iar în luna mai a livrat aproximativ 70% din producţie spre lanţurile de retail Lidl şi Carrefour, potrivit Ziarului Financiar.
”Suntem în continuă dezvoltare şi extindere a capacităţii de producţie, din acest motiv estimăm că pe viitor vom putea răspunde şi altor cereri venite din zona economică, de la mari lanţuri farmaceutice ori de la portalurile de vânzări online”, a spus Ioan Filip, acţionarul Techtex, citat de ZF.
Astfel, până în luna septembrie a acestui an, compania va ajunge la o capacitate de producţie de 35 de milioane de măşti chirurgicale pe lună.
”Vom creşte treptat producţia de măşti de protecţie până la 35 milioane bucăţi/lună, începând cu septembrie 2020. Ne dorim ca România să nu mai fie total dependentă de importuri şi să conteze în Europa, în ceea ce priveşte producţia textilelor medicale.”, a mai spus Filip.
Compania a început producţia de măşti chirurgicale în luna aprilie, după ce a pus în funcţiune două linii de producţie a măştilor FFP2. De asemenea, Techtex este singurul producător de material neţesut (TNT) din România şi poate asigura cantitatea necesară pentru producţia a două dintre cele 3 straturi ale măştilor chirurgicale, dar şi pentru alte echipamente de protecţie, precum combinezoane, halate, bonete, botoşi şi lenjerii de pat de unică folosinţă. Însă, începând cu luna august, compania va putea produce şi materialul filtrant necesar realizării măştilor de protecţie, a menţionat Ioan Filip.
Materia primă principală folosită la fabricarea echipamentelor de proecţie este polipropilena, ce este achiziţionată, sub formă de granule, de la Rompetrol. Grupul Taparo, controlat de familia Filip, este format din companiile Taparo şi Eurocomfil Invest şi 4Brands din jud. Maramureş şi Techtex din jud. Bihor. În cadrul grupului lucrează circa 1.600 de angajaţi. Grupul a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 334 de milioane de lei, iar pentru anul în curs estimează afaceri de peste 407 mil. lei.