Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, continuă în județul Alba turneul de verificare a stadiului implementării proiectelor europene în valoare totală de 2,1 miliarde de lei (433 de milioane de euro). Delegația Ministerului Fondurilor Europene a discutat despre pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Alba, inclusiv despre posibilitatea reabilitării și extinderii acestor sisteme în județ. De pe urma acestui proiect vor beneficia de apă potabilă 106.494 persoane și 23.248 de canalizare, adică aproximativ o treime din populația județului.
De asemenea, s-a discutat despre Autostrada Sebeș-Turda A10, reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, o componentă a coridorului Pan-european IV care asigură circulația trenurilor cu o viteză de 160 km/h, tronsoanele Sighișoara-Coșlariu-Faza II și Simeria-Coșlariu – Faza II, precum și despre realizarea unui posibil centru de Transfer Intermodal Sebeș în perioada de programare 2021-2027.
Ciugud, comuna cadastrată integral cu ajutorul fondurilor europene
Din program a făcut parte și vizita la Ciugud, comuna care deși este dată exemplu de bune practici în ceea ce privește absorbția, nu a fost vizitată până acum de un ministru al fondurilor europene. Astfel, localitatea devine a doua din județul Alba cadastrată integral cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Drept urmare, proprietarii a circa 14.000 de imobile din comuna devenită deja model de bune practici pentru absorbția banilor europeni, primesc noile cărți funciare gratuit prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
”Guvernul României a alocat 1,5 miliarde de euro pentru digitalizare, acesta fiind unul dintre obiectivele de politică națională în contextul în care Comisia Europeană condiționează chiar finanțarea ieșirii din criza economică și sanitară de reușita implementării digitalizării. De aceea Ministerul Fondurilor Europene a propus spre adoptare în Guvern Ordonanța „Adio hârtii!” prin care de la 1 iunie se renunță la documentele în format tipărit în relația cu beneficiarii”, a explicat ministrul Marcel Boloș, confirmând totodată importanța noului concept lansat – Smart Village, nu doar Smart City. De la rețele inteligente de iluminat public și sisteme de colectare selectivă a deșeurilor, până la rețele digitalizate de apă ce cresc nivelul de trai al cetățenilor, toate acestea vor fi în sarcina autorităților locale în viitoarea perioadă de programare, inclusiv la nivelul comunelor.
Tot în județul Alba, oficialii MFE au vizitat compania IPEC SA, furnizor pentru 1% din piața mondială de ceramică. Principalele teme de discuție au vizat sprijinirea dezvoltării învățământului dual tehnic, susținerea sectorului de cercetare cu sprijinul fondurilor europene, dar și susținerea mediului de afaceri prin fonduri nerambursabile.
Ultima oprire a delegației MFE a fost la sediul Direcției de Asistență Socială Alba Iulia, acolo unde a început deja distribuirea în județ a pachetelor cu produse de igienă și alimente finanțate prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Numărul beneficiarilor de pachete cu produse de igienă și alimente se ridică la 17.660 de persoane în județul Alba.
Proiecte în valoare de 2,1 miliarde lei în județul Alba
În județul Alba sunt implementate 172 de proiecte finanțate din fonduri europene, cele mai multe (107) fiind finanțate în cadrul Programului Operațional Regional (POR). Prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (POCU) sunt finanțate 47 proiecte, Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) are 13 proiecte și Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), 5 proiecte. Valoarea totală este de 2,1 miliarde lei, dintre care 1,5 miliarde lei fonduri europene. Valoarea sumelor plătite deja beneficiarilor proiectelor se ridică la 361 miliarde lei.
- Proiectele „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Alba, în perioada 2014 – 2020, în valoare totală de aproximativ 7,3 milioane lei și „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014 -2020”, în perioada 2014 – 2020, în valoare totală de cca. 615,6 milioane lei.
- Digitalizarea serviciilor publice pentru cetățeni de către primăria comunei Ciugud- „Ciugud – Smart Village” și „Ciugud Smart School”. Promotor activ al modernizării administrației publice locale, Comuna Ciugud a lansat în 2019 conceptul „Smart Village” ca soluție de digitalizare a serviciilor publice și de dezvoltare a satului românesc. În cadrul acestui concept, în septembrie 2019, Ciugudul a deschis prima școală Smart din mediul rural din România, în care învață aproximativ 130 de copii la cele mai înalte standarde. Mai precis, elevii care până acum învățau în satele din Ciugud, studiază acum în noua școală cu 9 clase, începând de la cea pregătitoare (0) și până la clasa a VIII-a. Ei dispun de manuale virtuale, iar lecțiile pot fi urmărite și de acasă, în mediul online.
- Digitalizarea și oferirea de servicii online – locuitorii municipiului Alba Iulia își pot plăti impozitele prin Sistemului Național Electronic de Plata online (SNEP) ghiseul.ro, Primăria Alba Iulia fiind înregistrată în acest sistem. În plus, își pot crea un cont propriu în portalul online unde este disponibilă situația bunurilor deținute, a plăților efectuate, răspunsurile primite la solicitările adresate Primăriei. Cetățenii orașului beneficiază și de alte servicii online precum depunerea de petiții, căutarea documentelor în registratură, consultarea Registrului Autorizații de Construire, consultarea Registrului Autorizații de Desființare, consultarea Registrului Certificate de Urbanism etc.
- Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România. Acest proiect completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312,8 milioane euro, din care 265 milioane euro reprezintă fonduri europene nerambursabile și 46,9 milioane euro este cofinanțare de la bugetul de stat. Până în prezent au fost finalizate 54.095 de cărți funciare deschise și o suprafață de 27.001,84 hectare și se află în lucru alte 987 cărți funciare pentru 84 de UAT-uri. În luna iunie 2020, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 246 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din 30 de județe. Lucrările de cadastru general sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).