Zeolites Group, companie ce are ca activitate extracţia, procesarea si comercializarea de zeolit, estimează dublarea cifrei de afaceri în acest an şi are în plan extinderea capacităţii de producţie şi vânzarea produselor pe pieţele externe.
Zeolites Group a fost înfiinţat în anul 2013, cu scopul de a exploata unul din puţinele zăcăminte de zeoliţi din România, situate în zona Rupea din judeţul Braşov. Fabrica de procesare a fost inaugurată în ianuarie 2018, iar compania are, în prezent, 23 de angajaţi. Compania a lansat recent un produs natural, pe bază de minerale, pentru decontaminarea fructelor şi legumelor. Până în prezent, ZeolitesGroup a investit peste trei milioane de euro în liniile de producţie.
”Contextul pandemic curent – şi nu numai – ne determină să fim, în permanenţă, atenţi cu siguranţa şi sănătatea noastră. Şi din acest motiv venim în întâmpinarea familiilor din întreaga ţară cu produsul Doctor ZECO, 100% natural, cu o utilitate demonstrată de studiile si cercetarile din ultimii doi ani, în decontaminarea fructelor şi legumelor de pesticidele care ne pot dăuna sănătăţii”, declară Daniel Agapie, Director Executiv, Zeolites Group.
În primele 12 luni de la lansare, compania vizează extinderea distribuţiei produselor Doctor Zeco la nivel national, în lanţurile importante de retail, dar şi, în acelaşi timp, pe piaţa externă, cu prioritate în Uniunea Europeană, Rusia şi Ţările Arabe din Golful Persic. Ponderea vânzărilor online este de 15% pentru produsele Zeolites Group, aceasta fiind estimată a se dubla până la finele anului 2020.
Pe parcursul acestui an, compania are în plan investiţii în automatizări şi mărirea capacităţii de producţie. Domeniile principale vizate de produsele companiei, pe parcursul acestui an sunt creşterea animalelor, cultura plantelor, protecţia mediului, tratarea şi epurarea apelor, alături de produse pentru gospodărie şi Pet Shop.