web analytics
Sunteți aici

Wizz Air oferă o reducere de 30% pentru bilete către orice destinație

Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi, 24 iunie, un discount de 30% pentru toate zborurile, indiferent de destinaţie.

”Promoţia e valabilă pentru toţi clienţii, până la 23:59 ora Europei Centrale, pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicaţia de mobil Wizz”, transmit reprezentanţii companiei.

Operatorul de zbor le recomandă pasagerilor să adauge opţiunea Wizz Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară  de protecţie. Procedând astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi vor primi 100% din tariful iniţial rambursat imediat sub formă de credit şi pot schimba datele şi chiar rutele de oricâte ori doresc.    

Wizz Air a anunţat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi.

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare cu o soluţie antivirală. Fiecare pasager primeşte la intrarea în aeronavă şerveţele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless. În plus, pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW