Compania Bravcod, deţinută de Neculae Stinghe şi de Răzvan Şandru, care a preluat în urmă cu doi ani producătorul de carne de curcan Galli Gallo, prezent pe piaţă cu brandul Peneş Curcanul, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 179,3 mil. lei (37,8 mil. euro), în creştere cu aproximativ 14% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de aproximativ 252.000 de lei (53.000 de euro), de cinci ori mai mic faţă de anul precedent, când Bravcod a realizat un câştig net de aproximativ 1,3 mil. lei (278.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2019 la un număr mediu de 379 de angajaţi, cu 35 de oameni mai mulţi faţă de 2018.
Bravcod a cumpărat în 2018 producătorul de carne de curcan Galli Gallo, un business fondat de Cătălin Muntean, fost primar al oraşului Coldea din judeţul Braşov, la un preţ de achiziţie de 20 mil. euro, potrivit informaţiilor furnizate la aceea dată de Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) – administratorul judiciar al Galli Gallo. Galli Gallo a intrat în insolvenţă la propria cerere în 2013, iar planul de reorganizare aprobat prevedea, printre altele, transferul de business către o altă companie, respectiv societăţii viabile Bravcod, o companie parteneră a Galli Gallo, potrivit CITR.
Bravcod, deţinută în prezent de Neculae Stinghe (93%) şi de Răzvan Şandru (7%), are ca domeniu principal de activitate creşterea păsărilor. Neculae Stinghe, de profesie inginer, a fost CEO al grupului belgian Carmeuse până în 2007, activând în industria varului. Acesta a înfiinţat apoi firma STS Trading Braşov (unul dintre creditorii Galli Gallo), care oferă consultanţă în domeniul materialelor de construcţii.
Peneş Curcanul operează o staţie de incubaţie, 12 ferme de creştere a păsărilor, un abator şi o fabrică de procesare a cărnii, producţia anuală ajungând la aproximativ 1,5 milioane de pui de curcă, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Puii de curcă sunt crescuţi în 12 ferme de creştere cu o suprafaţă totală de 150.000 mp, într-un regim de creştere natural, cu un ciclu de creştere/producţie de 6 luni, producţia anuală fiind de aproximativ 20.000 de tone.
Produsele Peneş Curcanul sunt comercializate în reţeaua propie de magazine, în majoritatea lanţurilor de retail modern, în magazine partenere şi ca materie primă pentru cei mai mari procesatori de carne din România. Pe piaţa externă, produsele companiei sunt distribuite în mai multe ţări europene precum Republica Moldova (unde compania deţine o reţea de magazine Peneş Curcanul), Marea Britanie, Germania, Austria, Franţa, Grecia şi Bulgaria.