-7.3 C
Cluj-Napoca
joi, februarie 13, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALFabrica de scaune Plimob din Sighetu Marmaţiei a avut afaceri de 41,5...

Fabrica de scaune Plimob din Sighetu Marmaţiei a avut afaceri de 41,5 mil. euro în 2019

Compania Plimob din Sighetu Mar­ma­ţiei, unul dintre fur­ni­zorii locali importanţi de scaune pentru con­cernul suedez IKEA, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 196,6 mil. lei (41,5 mil. euro), mai mult cu 6% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut în 2019 un profit net de aproximativ 6,5 mil. lei (1,4 mil. euro), în creştere cu 24% faţă de anul precedent, şi un număr mediu de 1.276 de angajaţi, conform datelor publice.

Fabrica de scaune din Sighetu Marmaţiei şi-a început activitatea în urmă cu 134 de ani, când au fost realizate şi primele produse tâm­plăreşti, printre care şi scaunele curbate. Plimob este o companie cu capital inte­gral privat, având ca principal domeniu de activitate producerea de scaune pliante şi mic mobilier din lemn. Unitatea de producţie este situată în localitatea Sighetu Marmaţiei, din judeţul Maramureş. Plimob, unul dintre furnizorii locali importanţi de scaune pentru concernul suedez IKEA, are în total 159 de acţionari, printre care se află şi Vasile Godja, care deţine totodată şi funcţia de director general al companiei, potrivit informaţiilor de pe site-ul producătorului maramureşan de mobilier.

În 2019, România a exportat mobilier de 2,4 miliarde de euro, în creştere cu 4,3% faţă de anul precedent, conform datelor de la APMR. Creşterea de anul trecut a fost un semnal bun pentru piaţă, însă anul acesta sectorul a fost puternic afectat de închiderea unor magazine precum IKEA sau JYSK, clienţi importantţi ai fabricilor locale.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments