
Producătorul şi distribuitorul de produse alimentare Bertis din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, controlat de familia Berszany, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 222,8 mil. lei (47 mil. euro), mai mult cu 15% faţă de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de aproximativ 5 mil. lei (1 mil. euro), în creştere cu 35% faţă de anul anterior, şi un număr mediu de 592 de angajaţi, conform datelor publice. Fondată în urmă cu 28 de ani ca o afacere de familie în domeniul comercializării produselor alimentare, Bertis s-a consolidat ca un grup care operează preponderent în domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare şi alimentaţiei publice.
În vederea diversificării activităţii, Bertis a investit într-o fabrică de prelucrare a cărnii (2006-2010), un atelier de brutărie-patiserie (2012), o bucătărie industrială (2015), dar şi în depozite frigorifice. Faţă de o capacitate de producţie de 1 tonă pe zi de preparate din carne în anii 2004-2005, în prezent Bertis dispune de o capacitate de 30 tone pe zi, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
Compania produce diverse mezeluri, carne, produse de panificaţie şi de cofetărie. Bertis comercializează atât carne proaspătă, precum şi congelată de vită, porc, pui, curcan, raţă şi peşte, mezeluri, afumături şi specialităţi. Bertis distribuie produsele proprii la peste 1.500 de societăţi comerciale şi organizaţii. Compania a deschis 5 restaurante şi o sală de evenimente în Sfântu Gheorghe, oferind servicii de catering şi livrare la domiciliu prin intermediul Big Mama Delivery, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
Lanţul de magazine Bertis asigură funcţionarea a zece unităţi în judeţul Covasna (şapte în Sfântu Gheorghe, un magazin în Covasna şi două în Târgu Secuiesc). Distribuţia produselor Bertis se realizează cu mijloacele proprii de transport (parc auto cu 84 de maşini, dintre care 35 de maşini sunt frigorifice) pentru peste 1.500 de clienţi din judeţele Covasna, Braşov, Harghita, Mureş şi Bucureşti. Cele mai populare produse Beritis sunt crenvurştii, felurile de salam şi parizer, produsele din carne afumată, legumele şi prăjiturile congelate, alimentele semipreparate congelate şi produsele de patisserie, conform site-ului companiei. Compania ”Bertis” SRL a fost înfiinţată în anul 1992 cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicată al cărnii şi produselor din carne, avându-i ca asociaţi pe Berszany Emese şi Berszany Tibor.