Producătorul german de componente şi echipamente electronice Zes Zollner Electronics a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 1,1 mld. lei (233,6 mil. euro), în creştere cu aproximativ 22% faţă de anul anterior, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania şi-a dublat anul trecut profitul net, ajungând la peste 66,8 mil. lei (14,1 mil. euro), de la un câştig net de 31 mil. lei (aproximativ 6,7 mil. euro) în anul precedent, potrivit datelor publice.
Compania Zes Zollner Electronic S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2000 cu sediul în Păuleşti, judeţul Satu Mare, producţia demarând în iulie 2001 cu 20 de angajaţi. Cea de-a doua unitate de producţie a companiei a fost inaugurată în anul 2008, în parcul industrial Sud din Satu Mare, în urma unei investiţii de 10 mil. euro. Compania a ajuns în 2018 să dispună de cinci hale de producţie de componente şi subansambluri electronice, pentru industria de automobile, electronică industrială, tehnică feroviară, aeronautică, tehnică medicală, tehnnică de măsurare, telecomunicaţii.
Manfred Zollner a pus bazele actualei companii Zollner Elektronik AG în anul 1965, în localitatea Zandt, ajungând în prezent la peste 11.000 de angajaţi în întreaga lume. Zollner este prezent în 20 de locaţii, în Germania, Ungaria, România, China, Tunisia, USA, Elveţia, Costa Rica şi Hong Kong.
La nivel european piaţa auto a fost puternic lovită în martie, când vânzările au scăzut cu peste 50%, în timp ce pentru întreg anul 2020 deja jucătorii estimează un declin de 20%, în condiţiile în care Italia, Spania şi Franţa, iar mai nou şi Marea Britanie au fost puternic lovite de pandemie.