Alexandru Ardelean Toth, proprietarul firmei Sandy Impex, activă în sectorul panificaţiei şi al patiseriei, construieşte cu 12 mil. euro o nouă fabrică în Oradea, judeţul Bihor şi se aşteaptă să fie gata în 2021. Sandy Impex este o companie ce a luat naştere în 1990 în domeniul comerţului agroalimentar şi a trecut zece ani mai târziu la producţia de pâine, iar ulterior şi la produse de patiserie şi cofetărie.
”Facem o nouă unitate de producţie, de 6.900 mp, unde vom realiza pâine artizanală într-o linie automată complet. Este un proiect la care lucrez de 9 ani şi care presupune o investiţie totală de 12 mil. euro”, a spus Alexandru Ardelean Toth, administratorul companiei Sandy Impex, citat de Ziarul Financiar.
Compania procesează 30 de tone de grâu/zi în moara situată în localitatea Săcueni, judeţul Bihor, şi produce în fabrici 10 tone de pâine zilnic sub brandul Cynthia, pe care o distribuie în peste 500 de magazine de mici, dar şi în reţelele Profi şi Novaeuro. Totodată, în fabrică sunt realizate şi produse de patiserie şi cofetărie.
Pe lângă desfacerea produselor în judeţul Bihor, Sandy Impex vinde şi în judeţele Cluj şi Arad, dar şi în afara ţării, în Italia, Germania şi Anglia, iar în 2019 a avut o cifră de afaceri de circa 9 milioane de lei şi un profit de 1,8 milioane de lei, marja fiind de 20%, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Construcţia noii fabrici a început anul trecut în mai, iar anul acesta Alexandru Ardelean Toth îşi propune să dea drumul la prima linie complet automată de producţie a pâinii artizanale, iar în 2021 va fi gata şi cea de-a doua linie de producţie a pâinii şi încă o linie automată pentru produse de patiserie. De altfel, în cadrul unităţii va exista şi un laborator de cercetare şi testare a reţetelor pentru brutărie, patiserie şi cofetărie, pe o suprafaţă de 100 mp.
Noua unitate va avea o capacitate de producţie de 30 de tone de pâine/zi, iar proprietarul acesteia îşi propune să ajungă la o cotă de piaţă de 40% în judeţul Bihor. „Vreau să fac ceva mult mai bun decât fac străinii, pentru că noi românii ştim cum“
Antreprenorul spune că după finalizarea fabricii se va concentra şi pe dezvoltarea unei reţele proprii de magazine, spaţii de 100-120 de mp, unde brutarii să coacă pâinea în văzul clienţilor, cu aluat adus zilnic din fabrică, şi să fie direct comercializată. În prezent, compania are în jur de 50 de angajaţi, iar după deschiderea noii fabrici antreprenorul se aşteptă să treacă de 60 de salariaţi.
Compania procesează în prezent 30 tone de grâu/zi în moara situată în localitatea Săcueni, judeţul Bihor, şi produce în fabrici 10 tone de pâine zilnic sub brandul Cynthia, pe care o distribuie în peste 500 de magazine de mici, dar şi în reţelele Profi şi Novaeuro. Totodată, în fabrică sunt realizate şi produse de patiserie şi cofetărie.