8.7 C
Cluj-Napoca
marți, noiembrie 5, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALAndrei Rădulescu, Banca Transilvania: Economia României va creşte la un ritm mediu...

Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Economia României va creşte la un ritm mediu anual de 2,5% în 2020-2022

Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania, a spus că revenirea economică din 2021 va fi cu atât mai puternică cu cât este scăderea în 2020, pe fondul pandemiei. În acest scenariu, el prognozează o creştere economică anuală medie de 2,5% în 2020-2022, potrivit Ziarului Financiar.

”În ceea ce priveşte impactul pandemiei asupra economiei României, nivelul de incertitudine privind dinamica pe termen scurt este foarte ridicat. Cu cât impactul va fi mai puternic în acest an, cu atât dinamica  relansării va fi mai semnificativă în anul următor. În scenariul pe termen mediu, între 2020 şi 2022, noi ne aşteptăm ca PIB-ul României să crească cu un ritm mediu anual de peste 2,5%. Sunt deja semnale clare de start al unui nou ciclu economic şi avem acest set de oportunităţi fantastice”, a spus Andrei Rădulescu, citat de ZF.

Cursul leu-euro a rămas relativ stabil în timpul şocului indus de pandemie, prin comparaţie cu monedele naţionale ale ţărilor din jur. Andrei Rădulescu spune că printre motivele pentru care leul a rămas stabil se numără şi faptul că au scăzut importurile din cauza restricţiilor de circulaţie.

Andrei Rădulescu mai spune că nivelul costurilor de finanţare, care este în scădere, este unul dintre motivele pentru care România are o şansă istorică de a lansa investiţiile amânate din infrastructura critică.

”În urma incidenţei acestei crize costurile de finanţare la nivel mondial vor rămâne la niveluri minime istorice câţiva ani buni de aici înainte. Este cel mai bun moment de a investi în economie. Şocul indus de pandemie a determinat creşterea gradului de flexibilitate pe piaţa forţei de muncă. Trebuie să ne orientăm către consumul de bunuri şi servicii realizate în România, avem şansa să echilibrăm balanţa externă”, a mai spus Rădulescu.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments