Primăria Timişoara a câştigat un proiect european de aproximativ 96,4 mil. lei (19,9 mil. euro), din care 68 mil. lei (14 mil. euro) reprezintă finanţarea europeană, pentru achiziţia a 7 tramvaie cu o capacitate de minimum 170 de locuri fiecare. Timişoara va beneficia în total de 21 de tramvaie noi şi moderne prin cele trei proiecte derulate în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020.
Tramvaiele vor fi echipate cu instalaţii de aer condiţionat, încălzire prin conversie şi încălzire prin conducţie termică în scaune, sisteme de informare a călătorilor interior-exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, supraveghere video pentru siguranţa călătorilor, precum şi sisteme de monitorizare şi de e-ticketing. Durata de implementare a proiectului este de 39 de luni.