Gheorghe Ţibuleac, de meserie farmacist, are o farmacie în Ocna Şugatag şi o mică unitate de producţie în care fabrică suplimente alimentare şi, în contextul unei cereri crescute, gel igienizant pentru mâini cu peste 70% alcool, potrivit Ziarului Financiar.
Criza coronavirusului a golit rafturile farmaciilor şi ale magazinelor care comercializau produse dezinfectante, de la geluri la spirt, iar antreprenorii care fabrică produse cosmetice sau medicamente au modificat portofoliul şi au inclus aceste produse în gama lor. Acesta este şi cazul farmacistului Gheorghe Ţibuleac, care deţine farmacia Salinfitofarm şi o fabrică de produse farmaceutice de talie mică.
”Pe partea de producţie, lucrăm la dezinfectant, la dosarul pentru biocid, cererea clienţilor a fost crescută pe acest segment. În partea de farmacie mergem ceva mai greu, ne confruntăm cu lipsa anumitor medicamente, cum este euthyrox (medicament utilizat în controlul afecţiunilor tiroidiene – n.red.), e o lipsă acută de pe piaţă la acest medicament”, a spus Gheorghe Ţibuleac, citat de ZF. El a înfiinţat în 2012 farmacia Salinfitofarm, în Ocna Şugatag, o localitate la 50 de kilometri de Baia Mare, şi a accesat fonduri europene pentru o fabrică de produse farmaceutice, o investiţie totală de peste 110.000 de euro, finalizată în octombrie 2015.
Chiar dacă fabrica este mică în comparaţie cu siturile de producţie ale marilor jucători, având o suprafaţă utilă de 210 mp, cu două fluxuri tehnologice, pot ieşi pe porţile fabricii din Maramureş circa 2.000 de geluri de igienizare pe zi, explică farmacistul. Produsul este ambalat în flacon de 75 ml şi costă 20 lei.
Farmacistul spune că litrul de alcool este 70 de lei, preţul crescând în această perioadă, iar pentru gelul de mâini foloseşte o concentraţie de 70% de alcool, fiind volumul minim impus de specialişti astfel încât produsul să dea şi rezultate. Referitor la business, Gheorghe Ţibuleac precizează că a fost o creştere în prima parte a lunii martie, însă se aşteaptă ca vânzările să scadă, pe fondul scăderii puterii de cumpărare după această criză.
”Cred că va fi o criză, nu ştim cât ne va lua să ne revenim la normal. Autorităţile trebuie să îi sprijine real pe cei care vor să producă aceşti dezinfectanţi prin adaptarea legislaţiei, să îi ajute pe producători cu stocurile. Eu am crezut tot timpul în activităţile de tip mic, cred că exista posibilitatea ca orice antreprenor să reziste astfel”, a mai spus Gheorghe Ţibuleac.
Antreprenorul care a fondat Salinfitofarm are 43 de ani, a terminat Facultatea de Farmacie la Arad, iar din anul 2012 şi-a propus ca pe lângă profesia de farmacist să dezvolte şi partea de preparare de produse farmaceutice.