Un grup din Timişoara format din antreprenori şi companii private au pus bazele dezvoltării/construirii unui ventilator, ale cărui componente sunt printate 3D, ce ar putea fi folosite în spitale în lupta contra noului tip de coronavirus. Proiectul, numit VentilaTM, a fost iniţiat de Radu Ticiu, cofondator al grupului de investitori Growceanu Angel Investment din Timişoara, care este implicat şi în alte numeroase proiecte hi-tech.
”Avem în lucru cea de a cincea versiune a ventilatorului pe care am testat-o până vineri şi pe care dorim să o declarăm ca prototip pe care să îl predăm structurilor Ministerului Apărării Naţionale care au fost desemnate ca organizaţii de omologare şi autorizare”, a declarat Radu Ticiu.
Acesta a adăugat că echipa VentilaTM a primit deja solicitări de la câteva spitale sau organizaţii non-profit care sunt implicate în sprijinirea efortului de echipare a spitalelor cu diverse dispozitive şi materiale medicale. În proiectul VentilaTM s-au implicat o serie de participanţi la evenimentele tech şi hackathoanele din Timişoara, precum şi start-up-uri locale, freelanceri sau angajaţi ai IMM-urilor şi multinaţionalelor locale din industriile IT&C şi auto.
Proiectul VentilaTM este susţinut şi de un grup extins de firme precum, producători şi distribuitori de materiale plastice – BASF, Contras SLR, iMAKE3D SRL, firme din domeniul automotive – Hella România, Continental, din domeniul prelucrărilor mecanice – Lucemelin, Pars RO Steel, al ingineriei şi logisticii – dDotDNA Solutions, One Source Solution, Datronic, şi al telecomunicaţiilor – ASGO Telecom, Telekom România.
Proiectul VentilaTM este dezvoltat în regim de voluntariat, iar o parte din resursele materiale au fost oferite de către persoane fizice sau firme care au comandat direct la furnizori componentele necesare pentru fabricaţia ventilatorului. Ventilatorul creat de echipa VentilaTM se bazează pe tehnologia de printare 3D, însă înglobează o serie de alte tehnologii atât pentru partea mecanică, cât şi pentru cea electronică.