web analytics
Sunteți aici

Producătorul de lactate FrieslandCampina face angajări la fabricile din Cluj şi Mureş

FrieslandCampina Româ­nia, producătorului brandului româ­nesc de lactate Napolact, a anunţat că intenţionează să angajeze operatori de producţie şi depozit, mecanici şi electricieni pentru fabricile din Cluj şi Mureş şi că nu are în plan să trimită angajaţii în şomaj tehnic. Producătorul de lactate lucrează la capacitate maximă de la începutul pandemiei.

”Pe fondul pandemiei, cererea de produse este într-o creştere accentuată şi ne aşteptăm ca această situaţie să continue. Colegii noştri din fabricile de la Cluj şi Mureş, precum şi cei din depozite muncesc într-un ritm susţinut pentru a se asigura că produsele noastre ajung în magazine şi pe masa tuturor românilor. Căutăm în aceste zile să extindem echipele din ambele fabrici pentru a răspunde nevoilor din piaţă, deşi costurile de gestionare a măsurilor impuse de criză sunt foarte mari”, spune Ferenc Szecskó, Managing Director FrieslandCampina România.

Compania este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de lactate, terminând anul 2019 cu afaceri de peste 90 mil. euro, con­form estimărilor anterioare furni­za­te de companie. Principalul brand din portofoliul companiei este Napolact şi reprezintă, conform ultimelor date, mai mult de 70% din cifra de afaceri a companiei. FrieslandCampina, parte a grupului olandez Royal FrieslandCampina, are trei fabrici pe plan local, la Baciu, Târgu-Mu­reş şi Ţaga (jud. Cluj), în ultima producându-se însă brânzeturi în colaborare cu Fabrica de Brânzeturi Transilvania. 

FrieslandCampina România a donat peste şase tone de produse lactate Napolact către asociaţii din Cluj şi Mureş, printre care Spitalul de Boli Infecţioase Cluj şi Centrul pentru Vârstnici din Târgu Mureş. În Bucureşti, Napolact a livrat produse lactate către Spitalul Victor Babeş, Spitatul Balş, Spitalul Cantacuzino, Spitalul Bagdasar, Spitalul Colţea.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW