Retailerul francez Carrefour, al doilea cel mai mare jucător din comerţul local după cifra de afaceri, a anunţat că va plafona prețurilor pentru 500 de produse până de Paște. Plafonarea prețurilor este asumată pentru categorii precum: produse de bază (faină, paste, ulei, zahăr etc), alimente congelate, conserve, apă și sucuri, lactate și brânzeturi, mezeluri și specialități, cafea și dulciuri, îngrijire personală și produse pentru bebeluși. Decizia este în întregime a Carrefour.
”Până de Paște îți garantăm până la 500 de produse de bază cu prețuri blocate, semnalizate la raft și pe carrefour.ro”, transmite retailerul pe pagina sa de facebook.
Carrefour acoperă cele mai multe formate de piaţă din România, respectiv hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, online şi un mix de cash&carry şi discount. Primul format adus local este cel al hipermarketurilor, mai exact în 2001 Carrefour a deschis un magazin mare în cartierul dormitor Militari.
Apoi, până în 2007 francezii au pariat doar pe acest format, pentru ca apoi să dezvolte şi supermarketuri, iar apoi să vină rândul altor tipuri de magazine. Hipermarketurile, deschise în chirie sau în proprietate, sunt magazine mari, de 5.000-10.000 mp, care costă până la 20 mil. euro, suma fiind mai mare în cazul celor ridicate de la zero pe teren propriu. Pentru cele din malluri spre exemplu, suma poate scădea şi la un sfert. Carrefour are afaceri de peste 2 mld. euro anual pe toate formate, însă hipermarketurile sunt cele care au cea mai mare contribuţie la business.