web analytics
Sunteți aici

Sondaj INS: O treime dintre managerii din industrie se aşteaptă ca activitatea să se restrângă în aprilie cu până la 50%

Sondajul Institutului Naţional de Statistică (INS) privind activitatea economică din România, în cadrul căruia au fost intervievaţi mai mulţi manageri din comerţ, servicii sau industrie, arată că o treime dintre managerii din industrie se aşteaptă ca activitatea să se restrângă în aprilie cu până la 50%.

Per ansamblu, unul din cinci manageri a menţionat că până la sfârşitul lunii martie activitatea ar putea scădea cu până la 25%. Trei sferturi din managerii care au menţionat că activitatea va creşte sunt din sectorul comerţ cu amănuntul.

Managerii întreprinderilor au fost întrebaţi asupra percepţiei privind evoluţia activităţii economice, respectiv dacă vor considera că activitatea se va restrânge cu până la 25%, între 25-50%, peste 50% sau se va închide, dar şi dacă activitatea nu se va restrânge sau chiar ar putea creşte. Având în vedere incertitudinea evoluţiei epidemiei Covid-19, managerii au avut posibilitatea de a opta pentru versiunea de răspuns <nu pot estima>.

”Referitor la evoluţia activităţii din cursul lunii aprilie 2020, gradul de incertitudine creşte, astfel peste 48% dintre respondenţi au menţionat că nu pot estima cum va evolua activitatea economică. Ponderea managerilor care au estimat că activitatea nu se va restrânge în cursul lunii aprilie s-a redus la jumatate din valoarea lunii martie. În industrie, circa o treime dintre respondenţii care au menţionat că activitatea se va restrânge în cursul lunii aprilie au apreciat că activitatea ar putea fi redusă între 25% şi 50%”, se arată în comunicatul INS.

Cele mai afectate vor fi întreprinderile mici şi mijlocii ai căror manageri au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% sau chiar închiderea activităţii.

În ceea ce priveşte estimarea evoluţiei numărului de salariaţi până la sfârşitul lunii martie, aproape un sfert dintre manageri au menţionat că nu pot estima cum va evolua acesta. Scăderile cele mai mari sunt estimate a se înregistra în sectorul servicii. Incertitudinea pentru luna aprilie creşte, astfel ponderea managerilor care au menţionat că nu pot estima evoluţia numărului de salariaţi a fost de 43% din total respondenţi.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW