Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler, şi-a planificat pentru anul în curs extinderea capacităţilor de producţie şi logistice, cu accent pe creşterea productivităţii şi eficientizarea costurilor, atât în sectorul automotive, cât şi în cel industrial. De asemenea, tot în 2020 se va da startul producţiei de rulmenţi pentru aplicaţii feroviare, potrivit Ziarului Financiar.
”Cea mai mare investiţie din 2019 a fost fără doar şi poate noua clădire construită în mai puţin de un an de zile, Centrul de Testare Schaeffler, o investiţie de ordinul milioanelor de euro. În continuare se lucrează la extinderea capacităţilor de producţie, cu o nouă hală de producţie, un proiect ambiţios, ce are ca termen de finalizare anul 2021”, au declarat oficialii de la Schaeffler România, citaţi de ZF.
Compania a inaugurat în 2019 un nou centru de testare la Braşov, finalizat în mai puţin de un an de la demararea proiectului. A doua clădire de R&D din cadrul campusului Schaeffler România are o suprafaţă de 8.000 mp şi dispune de 10 celule de testare care asigură toată infrastructura necesară desfăşurării activităţii, precum şi de aproximativ 25 de standuri de probă, pe care se testează componente de motor. Activitatea de analize tehnice se desfăşoară în laboratoare performante de măsurători geometrice sau analize de material. De asemenea, centrul este conceput pentru a opera independent şi a-şi asigura singur toate activităţile conexe, cum ar fi mentenanţa şi serviciile logistice.
Lucrările de construcţie a noului centrului de testare Schaeffler de la Braşov au început în luna ianuarie 2019, iar construcţia a fost finalizată în luna octombrie. Decizia alegerii locaţiei centrului de testare la Braşov s-a bazat pe rezultatele demonstrate şi know-how-ul dovedit de-a lungul celor 15 ani de activitate, atât în R&D, cât şi în producţie, Schaeffler România fiind una dintre cele mai mari locaţii dintre cele 170 de locaţii ale grupului german din întreaga lume. Centrul de testare este a doua clădire dedicată acestei activităţi în campusul Schaeffler de la Braşov, alături de centrul de inginerie inaugurat în 2012.
Schaeffler România a realizat anul trecut o creştere de aproximativ 16% a cifrei de afaceri, la peste 2,55 mld. lei (539,3 mil. euro). Schaeffler România a avut în 2018 afaceri de peste 2,2 mld. lei (aproximativ 475 mil. euro), un profit net de peste 52,9 mil. lei (11,4 mil. euro), cu un număr mediu de 4.634 de angajaţi, conform datelor publice.
Schaeffler România a ajuns anul trecut la la 5.000 de angajaţi activi în aceeaşi locaţie, cea de la Braşov, fapt ce poziţionează unitatea în rândul celor mai mari companii la nivel local, dar şi a celor mai mari locaţii de producţie din cadrul grupului german. În contextul actual, în 2020 nu sunt planificate schimbări majore în această direcţie, potrivit companiei.
Compania a fost înfiinţată în anul 2002 la Braşov, sub numele de Ina Schaeffler (redenumită în anul 2006 în Schaeffler România), începându-şi activitatea într-o hală închiriată din fosta uzină „Tractorul“, cu aproximativ 100 de angajaţi. Dezvoltarea Schaeffler România s-a făcut etapizat, începând cu anul 2004, când compania a pus piatra de temelie în noua locaţie din localitatea Cristian şi a demarat fabricaţia în prima hală de producţie.
Proiectul iniţial prevedea realizarea unei fabrici cu 3 hale de producţie şi cu o suprafaţă totală de 55.000 mp. În prezent, după o investiţie de peste 600 milioane euro, compania ocupă o suprafaţă construită pe aproximativ 100.000 de metri pătraţi, desfăşurându-şi activitatea în 6 hale de producţie.
Schaeffler produce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 km de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni pentru diferite aplicaţii industriale. Activitatea Schaeffler România este direcţionată pe două sectoare principale – industrie şi automotive, iar clienţii sunt principalii producători din domeniul energiei eoliene, dar şi marii constructori din industria automobilului. Fabrica de la Braşov livrează piese pentru toţi marii producători din industria auto şi din domeniul energiei eoliene.
Schaeffler România a devenit furnizorul marilor producători din zona automotive, iar produsele realizate la Braşov (tripode, RSTO sau defazorul arbore cu came) sunt livrate către majoritatea marilor producători de maşini. Compania produce peste 1.200.000 de piese pentru motoarele autovehiculelor zilnic, adică 43,5 piese/secundă, pentru clienţi precum Daimler, BMW, Audi, VW, Renault, Fiat, GM, Opel, Mazda, Porsche, Bugatti, Hyundai sau Ferrari, potrivit unor informaţii anterioare.
Cu 87.700 de angajaţi în întreaga lume, grupul Schaeffler a general în 2019 vânzări de aproximativ 14,4 mld. euro. Schaeffler este una dintre cele mai mari companii industriale din Europa, în proprietate familială. Grupul a dezvoltat o reţea mondială de locaţii de producţie, centre de cercetare şi dezvoltarea şi societăţi de vânzare în aproximativ 170 de locaţii, din 50 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Acţionarii companiei la nivel global sunt Georg Schaeffler şi mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler.