Producătorul de panouri termoizolante, structuri zincate şi hale la cheie TeraSteel, parte a grupului TeraPlast, îşi propun o cifră de afaceri de peste 350 milioane de lei în 2020, faţă de 308,8 milioane de lei în 2019, şi o EBITDA de peste 44 milioane de lei. Totodată, Terasteel vrea să continue dezvoltarea prezenţei regionale prin consolidarea şi extinderea reţelei de distribuţie.
În 2019, TeraSteel România şi Serbia au înregistrat cea mai bună marjă de profitabilitate dintre companiile Grupului TeraPlast. Cifra de afaceri a segmentului de panouri termoizolante a crescut cu 18% faţă de anul precedent, ajungând la 308,8 milioane de lei. În ceea ce priveşte EBITDA, aceasta a înregistrat o creştere de 42% faţă de 2018, până la 37,6 milioane de lei.
”Promovăm exportul pentru a reduce dependenţa României de importuri si pentru a reduce deficitul comercial care este in acest moment de peste 15 miliarde de euro. În primele trei luni din an, atenţia noastră a fost să ne îndeplinim cifrele bugetate, aducându-ne astfel aportul la dezvoltarea economică a ţării, deoarece România trebuie să meargă înainte”, a declarat Cosmin Pătroiu, director general TeraSteel.
Vânzările cantitative au crescut cu peste 30% în 2019, când TeraSteel a vândut peste 3,8 milioane de metri pătraţi de panouri sandwich şi 7,5 mii de tone de structuri zincate. Una dintre direcţiile de dezvoltare pe care se concentrează producătorul în acest an este digitalizarea.
”Fluxul de lucru digital sporeşte nivelul de coordonare şi colaborare între membrii tuturor echipelor implicate în proiect, fie că vorbim de arhitecţi, ingineri, fabricanţi sau beneficiari. Astfel, noi ajungem la clienţii noştri mai uşor, iar ei au la dispoziţie, în mod accesibil, informaţii complete despre produsele noastre”, a mai spus Pătroiu.
Grupul TeraPlast, controlat de omul de afaceri Dorel Goia, este compus din firmele TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, activitatea de reciclare a Grupului se desfăşoară în compania independentă TeraPlast Recycling. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Grupul Teraplast a raportat afaceri de 972 mil. lei la nivel consolidat în anul 2019, plus 21% faţă de anul precedent, şi un profit net aproape dublu la aproximativ 42 mil. lei.