7.7 C
Cluj-Napoca
joi, martie 20, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALGermanii de la Schaeffler şi-au majorat vânzările cu 16%, la peste 2,5...

Germanii de la Schaeffler şi-au majorat vânzările cu 16%, la peste 2,5 miliarde de lei

Schaeffler România a realizat anul trecut o creştere de aproximativ 16% a cifrei de afaceri, la peste 2,55 mld. lei (539,3 mil. euro), potrivit Ziarului Financiar. Schaeffler România a avut în 2018 afaceri de peste 2,2 mld. lei (aproximativ 475 mil. euro), un profit net de peste 52,9 mil. lei (11,4 mil. euro), cu un număr mediu de 4.634 de angajaţi, conform date­lor publice.

”2019 a fost un an al re­cordurilor atât din punctul de vedere al producţiei, an în care s-a realizat cel mai ma­re rulment produs vreoda­tă de fabrica din Braşov, 4 metri în diametru, cât şi din punctul de vedere al eveni­men­telor de mare impor­tan­ţă pentru lo­ca­ţia Schaeffler din România, inau­gu­rarea nou­lui Centru de Testare. 2019 a fost un an productiv şi activ, iar acest lucru se reflectă şi în rezultatele înregis­tra­te de companie”, au declarat oficialii Schaeffler România, pentru ZF.

Compania a inaugurat în 2019 un nou centru de testare la Braşov, finalizat în mai puţin de un an de la demararea proiectului. A doua clădire de R&D din cadrul campusului Schaeffler România are o suprafaţă de 8.000 mp şi dispune de 10 celule de testare care asigură toată infra­structura necesară desfăşurării ac­tivităţii, precum şi de aproximativ 25 de standuri de probă, pe care se testează componente de motor. Activitatea de analize tehnice se desfăşoară în labora­toare performante de măsurători geo­me­trice sau analize de material. De ase­menea, centrul este conceput pentru a opera independent şi a-şi asigura singur toate activităţile conexe, cum ar fi men­tenanţa şi serviciile logistice.

Lucrările de construcţie a noului cen­trului de testare Schaeffler de la Braşov au început în luna ianuarie 2019, iar con­strucţia a fost finalizată în luna octombrie. Decizia alegerii locaţiei centrului de testare la Braşov s-a bazat pe rezultatele demonstrate şi know-how-ul dovedit de-a lungul celor 15 ani de activitate, atât în R&D, cât şi în producţie, Schaeffler România fiind una dintre cele mai mari locaţii dintre cele 170 de locaţii ale grupului german din întreaga lume. Centrul de testare este a doua clădire dedicată acestei activităţi în campusul Schaeffler de la Braşov, alături de centrul de inginerie inaugurat în 2012.

”Centrul de Testare Schaeffler, o investiţie de ordinul milioanelor de euro, pune locaţia din Braşov pe harta hub-urilor de cercetare din ţară. În continuare se lucrează la extinderea capacităţilor de producţie, cu o nouă hală, proiect ce are ca termen de finalizare anul 2021. Aşadar, pentru 2020, ca plan principal, ne propunem extinderea capacităţilor de producţie şi logistice, punând accent pe creşterea productivităţii şi eficientizarea costurilor, atât în sectorul automotive, cât şi în cel industrial. De asemenea, tot în 2020 se va da startul producţiei de rulmenţi pentru aplicaţii feroviare“, au mai spus oficialii companiei din Braşov.

Schaeffler România a ajuns anul trecut la la 5.000 de angajaţi activi în aceeaşi locaţie, cea de la Braşov, fapt ce poziţionează unitatea în rândul celor mai mari companii la nivel local, dar şi a celor mai mari locaţii de producţie din cadrul grupului german. În contextul actual, în 2020 nu sunt planificate schimbări majore în această direcţie, potrivit companiei.

”Ca furnizor global pentru sectoarele auto şi industriale, Schaeffler, la fel ca întreaga industrie, se confruntă în prezent cu condiţii provocatoare, care sunt caracterizate de schimbări ale mediului economic, precum şi de o schimbare tehnologică a industriei auto către electrificare şi condus autonom. (…) Pentru Schaeffler ca furnizor pentru sectorul industriei auto, aceasta înseamnă extinderea portofoliului de produse de la furnizor de componente la furnizor de sisteme, având o perspectivă globală asupra sistemului”, au mai transmis oficialii Schaeffler România.

Compania a fost înfiinţată în anul 2002 la Braşov, sub numele de Ina Schaeffler (redenumită în anul 2006 în Schaeffler România), începându-şi activitatea într-o hală închiriată din fosta uzină „Tractorul“, cu aproximativ 100 de angajaţi. Dezvoltarea Schaeffler România s-a făcut etapizat, începând cu anul 2004, când compania a pus piatra de temelie în noua locaţie din localitatea Cristian şi a demarat fabricaţia în prima hală de producţie. Proiectul iniţial prevedea realizarea unei fabrici cu 3 hale de producţie şi cu o suprafaţă totală de 55.000 mp. În prezent, după o investiţie de peste 600 milioane euro, compania ocupă o suprafaţă construită pe aproximativ 100.000 de metri pătraţi, desfăşurându-şi activitatea în 6 hale de producţie.

Schaeffler România a devenit furnizorul marilor producători din zona automotive, iar produsele realizate la Braşov (tripode, RSTO sau defazorul arbore cu came) sunt livrate către majoritatea marilor producători de maşini. Compania produce peste 1.200.000 de piese pentru motoarele autovehiculelor zilnic, adică 43,5 piese/secondă pentru clienţi precum Daimler, BMW, Audi, VW, Renault, Fiat, GM, Opel, Mazda, Porsche, Bugatti, Hyundai sau Ferrari, potrivit unor informaţii anterioare.

Cu peste 92.000 de angajaţi în întreaga lume, grupul Schaeffler a general în 2018 vânzări de aproximativ 14,2 mld. euro. Schaeffler este una dintre cele mai mari companii industriale din Europa, în proprietate familială. Grupul a dezvoltat o reţea mondială de locaţii de producţie, centre de cercetare şi dezvoltarea şi societăţi de vânzare în aproximativ 170 de locaţii, din 50 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Acţionarii companiei la nivel global sunt Georg Schaeffler şi mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments