Bugetul municipiului Cluj-Napoca din acest an include suma de 283 de milioane de lei (aproximativ 60 mil. euro), fonduri europene atrase de primărie, precum și suma de 84 de milioane de lei reprezentând cofinanțarea aferentă acestora. La aceste finanțări se adaugă de asemenea suma de 8,8 milioane de lei, atrași în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român (suma totală din finanțări externe și cofinanțări: 376,3 milioane de lei), potrivit primăriei Cluj-Napoca.
Comparativ, din impozite și taxe pe proprietate (impozit pe clădiri, impozit pe terenuri, impozit teren extravilan, transferuri proprietăți imobiliare) se estimează în acest an încasări de 117,5 milioane de lei, la care se adaugă 30,5 milioane de lei reprezentând taxe pe mijloacele de transport.
Așadar, la o sumă totală de 148 de milioane de lei care vor fi încasați în acest an de la clujeni, municipalitatea a adus o sumă mai mult decât dublă din finanțări europene, elvețiene și din cofinanțarea aferentă acestora: la fiecare leu încasat, mai mult de 2,5 lei atrași. În actualul exercițiu bugetar al Uniunii Europene (2014-2020), municipiul Cluj-Napoca își propune sa contracteze fonduri europene în valoare totală de peste 2 miliarde de lei.
Finanțările europene sunt utilizate pentru dezvoltarea municipiului, urmărind în principal direcțiile: mobilitate urbană sustenabilă – transport public ecologic, nepoluant, centura metropolitană; educație, sănătate, eficiență energetică, creșterea calității spațiului public, oraș verde / dezvoltarea zonelor verzi, transformare digitală.
Sursa Foto: Facebook Emil Boc