Asociația clujeană Beard Brothers își propune, în cea de-a 13-a campanie, construirea unei „altfel” de școli, costurile estimate fiind de 300.000 de euro. În prima fază, proiectul se rezumă la construcţia şcolii într-un spaţiu de aproximativ 400 mp, în jurul Clujului.
”Ne-am propus o altfel de şcoală: un loc în care toti oamenii se vor dezvolta învăţând o meserie, un loc în care vor asimila cunoştinte necesare dezvoltării personale şi profesionale, un loc în care se va crea o comunitate de la care cu toţii vom avea de invăţat”, potrivit asociației clujeane Beard Brothers.
BBschool va avea mai multe direcţii principale:
Educaţie pentru copii – Cursuri şi Workshops practice pe diferite domenii de activitate, cât şi cursuri suplimentare pentru o asimiliare mai bună a materiilor şcolare generale.
Schimbarea mentalităţii privind meseriile şi formarea profesională în această direcţie.
Sprijinirea beneficiarilor privind reconversia profesională.
Proiectul este structurat pe două ramuri:
Social – ramură adresată copiilor din centrele de plasament sau care provin din familii care au o situaţie precară. Aceştia vor beneficia gratuit de serviciile şcolii.
Economic-Social – cursurile şi workshop-urile vor avea un cost prestabilit, iar fondurile strânse vor asigura aceleaşi servicii pentru cei care nu îşi permit (Learn & Help).