Originar din Orientul Mijlociu, murul este una dintre cele mai vechi plante, care a început să-şi înmulţească rădăcinile în ultimii ani în România, pentru că cererea a crescut semnificativ. Înfiinţarea unei culturi de mure pe un hectar este de 84.000 de lei (17.000 de euro), iar randamentul investiţiei este de 190%, potrivit consultantului de fonduri europene Annamaria Kneipp-Molnar.
”În ce priveşte finanţarea unei plantaţii de pomi, era posibilă prin PNDR 2014-2020, submăsura 4.1. Investiţia într-un hectar de mur este de 84.000 de lei, potrivit ghidului pentru pomicultură de la Ministerul Agriculturii. Sesiunea s-a închis însă înainte de termen, având în vedere că s-a depăşit plafonul alocat”, a spus Annamaria Kneipp-Molnar, consultant fonduri europene.
Valoarea investiţiei, de 84.000 de lei, presupune pregătirea terenului şi înfiinţarea plantaţiei, dar şi întreţinerea ei. După metodologia Producţiei Standard din regulamentul Comisiei Europene, randamentul acestei plante este de 190% la hectar.
Plantarea se poate realiza toamna, înainte de îngheţ, sau primăvara, după ce temperaturile s-au mai ridicat, din martie până în mai. Cele mai bune soluri pentru dezvoltarea murului sunt ele care au o umiditate constantă, însă moderată, soluri neutre, cu un pH de minim 4,5.
Valoarea producţiei anuale este de 56.000 de lei (12.000 de euro), iar profitul reprezintă peste 10%. În medie, într-un an sunt produse 8.000 de kilograme de fructe, iar preţul mediu de vânzare este de 7 lei/kg, conform datelor de la Ministerul Agriculturii.