23.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, septembrie 7, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALElectrogrup din Cluj construieşte o reţea de telecomunicaţii 5G în Olanda

Electrogrup din Cluj construieşte o reţea de telecomunicaţii 5G în Olanda

Electrogrup, companie membră a grupului E-INFRA, de­ţinută de fraţii Teofil şi Simion Mureşan şi de Marian Pantazescu, a început lucrările pentru dezvoltarea unei reţele de telecomunicaţii 5G pe teritoriul Olandei, proiect ce se va derula în perioada 2020-2021 şi include instalarea de echipamente radio specifice.

Olanda ocupă locul şapte în clasamentul Speedtest Global Index, la vitezele de Internet mobil, iar proiectul se încadreaza intre primele initiative de dezvoltare de retele 5G la nivel european.

”Ne bucurăm să avem un rol activ în primele initiative de dezvoltare de proiecte 5G la nivel european. Una dintre cele mai complexe provocări pentru a putea activa oportunităţile deschise de noua tehnologie este, ca de obicei, infrastructura, prin specificul 5G care presupune instalarea unui număr mare de antene şi echipamente în ariile de acoperire. Este necesară o foarte mare mobilizare de resurse, dar beneficiile, în special pentru economie, vor fi exponenţial mai mari decât cele generate de anteriorul salt tehnologic, de la 3G la 4G”, a declarat Adrian Florea, CEO Electrogrup.

Proiectul din Olanda este primul dintr-o serie de proiecte similare pe care le va derula Electrogrup anul viitor în Europa. Electrogrup este unul dintre cei mai importanţi constructori de infrastructură de telecomunicaţii din România, cu un portofoliu de peste 1.000 de instalări de site-uri de telefonie mobilă, peste 3.500 de proiecte de instalare de echipamente 2G, 3G, 4G şi LTE şi peste 15.000 km de fibră optică instalată în România şi in alte state europene, precum Belgia şi Irlanda.

Compania a lansat şi o divizie specială dedicată proiectelor Smart City & IoT, pentru care aplicarea noilor tehnologii 5G va fi unul dintre catalizatori. 5G este numele celei de-a cincea generaţii de tehnologie pentru reţelele celulare şi este succesoarea tehnologiei 4G.

Electrogrup SA face parte E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom SRL, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL şi WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajaţi şi au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro. Compania Electrogrup a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 333,7 mil. lei, un profit net de 23,3 mil. lei şi un număr mediu de 418 angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments