Perpetoo, primul serviciu de car sharing de la persoană la persoană din România, a fost lansat de antreprenorul Aurelian Marin la Cluj-Napoca. Serviciul este disponibil începând cu această lună şi în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Investiţia în dezvoltarea platformei s-a ridicat la aproximativ 350.000 euro, iar echipa este formată din peste 40 de specialişti. Aurelian Marin este proprietarul agenţiei de turism Paradis Vacanţe de Vis de pe litoral.
Noul serviciul se adresează celor care vor să îşi dea spre închiriere maşinile, precum şi celor care vor să le conducă pentru o perioadă minimă de 3 ore şi maximă de 30 zile. Crearea conturilor şi utilizarea platformei perpetoo.com este gratuită, singurul cost perceput fiind tariful de închiriere, plătit de către cei care vor să închirieze o maşină. Plata se va face în momentul confirmării rezervării.
Proprietarii de maşini, care îşi listează vehiculul pentru închiriere, stabilesc singuri tariful de închiriere şi beneficiază de asigurare CASCO pe toată perioada de închiriere a maşinii, oferită de Uniqa Asigurări şi Renomia SRBA Insurance Broker. Proprietarii trebuie să accepte cererea de rezervare şi perioada aferentă acesteia, într-un interval de 1-13 ore de la primirea solicitării, înainte ca rezervarea să fie considerată confirmată.
Reprezentanţii companiei estimează că, în primul an de activitate, peste 3.000 de proprietari de maşini vor lista un autovehicul sau chiar mai multe, iar, în ceea ce priveşte numărul închirierilor, acesta va depăşi 25.000. Planurile companiei vizează o extindere treptată în cât mai multe oraşe ale ţării.