22.7 C
Cluj-Napoca
joi, octombrie 10, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALGrupul Volkswagen ia în calcul zona Aradului pentru deschiderea unei fabrici VW...

Grupul Volkswagen ia în calcul zona Aradului pentru deschiderea unei fabrici VW şi Skoda

Guvernul României a iniţiat deja o nouă discuţie cu Volkswagen Group pentru pentru realizarea pe plan local a unei fabrici comune Volkswagen- Skoda, în contextul în care VW a anunţat că amână anunţul unei investiţii în Turcia, scrie Ziarul Financiar.

”Am iniţiat noi discuţii cu Grupul Volkswagen azi-dimineaţă. România are un raport tehnic foarte bun în acest moment şi nu avem problema cu forţa de muncă. Am realizat studii şi există mai multe posibile situri unde pot construi o uzină şi să dispună de infrastructura necesară şi forţă de muncă”, a declarat Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

Discuţiile cu privire la uzina VW au revenit în contextul în care Volkswagen Group a amânat decizia finală de a construi o uzină auto în Turcia, potrivit Automotive News Europe pe fondul operaţiunilor militare ale turcilor în Siria. Cancelarul german Angela Merkel declara duminică faptul că i-a transmis preşedintelui turc Tayyp Erdogan că ofensiva militară trebuie oprită. Mai mult, deja mai multe state europene au anunţat sancţiuni la adresa Turciei.

În Turcia VW ar fi ales oraşul Manisa, la 40 km nord de Izmir, iar producţia ar fi trebuit să demareze în 2022. Uzina ar crea circa 5.000 de noi locuri de muncă, atât direct, cât şi în cadrul furnizorilor de componente. Potrivit datelor din piaţa imobiliară, Volkswagen a luat în calcul zona Aradului din România. La Arad există atât infrastructură rutieră, cât şi feroviară, un constructor auto având posibilitatea de a exporta rapid automobilele produse. Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că Aradul este locaţia analizată de Volkswagen pentru deschiderea unei fabrici Skoda. Potrivit acestuia, investiţia în Turcia, locul ales iniţial de companie, a fost amânată.

”Volkswagen a avut un proiect de extindere şi a anunţat că amână investiţia în Turcia. Înainte au decis să prospere în Europa de Est prin realizarea unei fabrici Skoda. A fost analizată Ungaria, România, Serbia şi Turcia, în România erau vizate mai multe locaţii. Locaţiile propuse de Guvern nu au îndeplinit condiţiile, în timp ce locaţia din Arad a îndeplinit condiţiile şi am început primul nivel de negociere”, a spus Gheorghe Falcă.

În viitoarea uzină, Volkswagen va produce următoarea generaţie a lui VW Passat şi viitoarea Skoda Superb, în volume anuale de circa 300.000 de unităţi. Ambele maşini au preţuri uprinse între 20.000 şi 50.000 de euro, astfel încât businessul VW ar fi avut şanse să fie chiar dublu faţă de cel al Dacia. Mai mult, cei de la Dacia oferă în România salarii similare cu cele din Cehia, im­punând local salarii peste media naţională.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments