În prezent, 95% dintre companiile active în România declară şi plătesc contribuţiile la stat (taxe şi impozite) la timp, iar pentru a creşte numărul contribuabililor responsabili, începând de săptămâna viitoare Ministerul Finanţelor Publice va acorda bonificaţii bunilor plătitori, contribuabilii care au declarat integral şi la termen obligaţile fiscale în ultimii trei ani fiscali.
”Ministerul Finanţelor Publice va acorda un act normativ prin care vor fi acordate bonificaţii bunilor plătitori. Bonificaţiile se vor acorda fie anual fie lunar şi sunt în jur de 3% din sumele datorate şi plătite integral şi la termen”, a spus Mirela Călugăreanu, preşedinte ANAF.
În ceea ce priveşte colectarea taxelor, Mirela Călugăreanu susţine că există loc de creştere a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor fără a se umbla la nivelul acestora. Astfel, preşedintele ANAF spune că eficientizarea colectării taxelor poate fi realizată prin sprijinirea contribuabililor de a se conforma la declararea şi plata taxelor – în prezent 95% dintre contribuabili se conformează şi îşi depun declaraţiile fiscale – şi intervenţia instituţiei pe segmentul contribuabililor care manifestă tendinţe evazioniste.
”Putem aduce mai multe venituri în România printr-o bună colectare şi de aceea priorităţile ANAF sunt eficientizare, informatizare şi suport pentru contribuabili. Eficientizarea colectării taxelor poate fi realizată din două perspective: să avem marea majoritate a contribuabililor de bună credinţă, să sprijinim conformarea voluntară a contribuabililor din România atât la declarare cât şi la plată şi, de asemenea, să intervenim pe segmentul contribuabililor care manifestă tendinţe evazioniste”, a spus Mirela Călugăreanu.
Pe de altă parte, întrebată de Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank, dacă ANAF a reuşit să colecteze o parte din sumele necolectate de la începutul anului, preşedintele instituţiei ANAF a spus că suma colectată în primele opt luni ale acestui an de la contribuabili este cu 12% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
”Am recuperat din ce pierdusem în prima parte a anului, astfel, suma colectată în cele opt uni din anul în curs este mai mare cu 20 de miliarde de lei faţă de anul trecut, adică avem un plus de 12,5%”, a spus Mirela Călugăreanu.