Fabrica de medicamente AC Helcor din Baia Mare, controlată de medicul chirurg Coriolan Pop, înfiinţată în urmă cu mai bine de 25 de ani, a înregistrat afaceri de 14,8 mil. lei în 2018, în creştere cu 24% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
Compania a avut astfel anul trecut cel mai bun an de la înfiinţare din punctul de vedere al vânzărilor. Profitul Helcor a scăzut uşor, până la 1,2 mil. lei în 2018, ceea ce corespunde unei marje de profit de 8%. Compania are 80 de angajaţi, potrivit datelor publice.
Din portofoliul AC Helcor fac parte 120 de produse, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, medicamente fără reţetă (OTC), gamă care cuprinde 60 de medicamente generice pentru afecţiuni cardiovasculare, alergice, digestive, neurologice, dar şi produse eliberate cu reţetă.
În 2004, compania a lansat o gamă de suplimente alimentare care are 50 de produse sub brandul Bio Sun Line. Printre produsele OTC se numără Reuprofen (ibuprofen), Asaprin Cardio – prima aspirină produsă în România, Reuxen.