Producătorul de lenjerie intimă Uniconf din Sălaj şi-a bugetat pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de doar 3%, de câteva ori mai lentă decât în anii anteriori. Firma Universal Co, cea care operează businessul Uniconf, a obţinut în 2018 afaceri de 26,3 mil. lei, plus 6% faţă de 2017. Producătorul şi-a dublat businessul în perioada 2012-2018, avansul businessului fiind constant în această perioadă.
”Se simte un recul al businessului, lumea nu mai consumă. Observăm acest lucru atât în România, cât şi în Ungaria sau în Occident, e un trend care vine dinspre Germania. Muncim de 3-4 ori mai mult pentru acelaşi rezultat”, spune Andrei Pădurean, manager operaţional al companiei, citat de Ziarul Financiar.
Executivul este de părere că salariile în România au crescut, însă avansul preţurilor a fost chiar mai rapid, aşa că se simte o lipsă a apetitului de consum. Mai mult, majorările salariale din unele industrii au trimis clienţii către alte pieţe, iar cel mai concludent exemplu este chiar cel al industriei textile, cunoscută pentru că plătea printre cele mai mici salarii din economie. Mai exact, creşterea salariului minim, cel cu care erau plătite multe dintre croitoresele din România, a dus la majorări de preţuri la client, iar acest lucru i-a determinat pe unii retaileri gigantici să se mute tot mai mult către Asia, unde un angajat din industria textilă câştigă chiar şi sub 100 de dolari.
”Suntem prezenţi în aproape toate marile reţele, precum Cora, Auchan, Selgros, Carrefour sau Kaufland. Nu suntem în Lidl, ei preferă să aducă din import. Suntem şi în Auchan în Ucraina, în Kaufland Croaţia şi în Metro Republica Moldova. Executivul român spune că în fiecare dintre aceste reţele compania a intrat direct, după ce a negociat direct la sursă, şi nu prin intermediul oficialilor locali ai fiecărui retailer în parte.
În total, produsele Uniconf ajung în circa 1.500 de magazine din România, dintre care doar 300 din comerţul modern, iar restul sunt mica distribuţie, adică acei comercianţi cu 1-2 magazine independente.
Compania se gândeşte să deschidă propriile puncte de retail, unde să vândă doar lenjerie Uniconf. Primele magazine ar putea fi deschise în 2020. Primul oraş vizat este Clujul, pentru că poate fi monitorizat atent businessul, urmând apoi ca expansiunea să vizeze Bucureştiul, şi, de ce nu, Moscova sau Ungaria.
Grupul de firme Universal din judeţul Sălaj este deţinut de Vasile Pop Pădurean, 64 de ani, şi are activitate în mai multe domenii precum producţia de lenjerie şi de alimente. Grupul are în portofoliu brandul Uniconf Lenjerie şi produse tradiţionale Silvania. Înainte de a fi antreprenor, el a lucrat timp de 17 ani într-o fabrică de mobilă din Sălaj.
Sursa Foto: ADR Nord-Vest