Pasiunea pentru ciocolată a determinat-o pe Gabriela Mureşan, auditor în managementul calităţii, să-şi schimbe complet drumul profesional. Astfel, a renunţat la jobul pe care-l avea şi a mers în ”patria ciocolatei”, în Belgia, să înveţe tainele realizării acestui produs, iar după doi ani de formare a devenit artizan ciocolatier cu acte în regulă, scrie Ziarul Financiar.
”Mi-am dorit să mă dedic unui domeniu de care sunt cu adevărat pasionată, aşadar mi-am luat curajul în bagaj şi am urmat specializări în Belgia, iar acum suntem un <small batch chocolates>, o afacere în care lucrăm exclusiv manual, în loturi foarte mici. Pasiunea m-a îndrumat către antreprenoriat”, spune Gabriela Mureşan, fondatoarea Muri Chocolatier, citată de ZF.
Finanţarea businessului a venit treptat, din resurse proprii, după un plan bine pus la punct şi a fost de aproximativ 100.000 de euro. Cu această investiţie a deschis un atelier în Cluj-Napoca, unde produce ciocolată artizanală, manual, cu materie primă adusă din Belgia şi Franţa.
”Avem un mic atelier de producţie de ciocolată artizanală. Lucrăm manual toate produsele noastre, pictăm manual bomboanele noastre, aşadar capacitatea noastră de producţie de cele mai multe ori este mai mică faţă de cererea pe care o avem”, explică Gabriela Mureşan.
Compania produce bomboane de ciocolată pictate manual, trufe şi praline. Produsele realizate sunt fie de sezon, fie de lux, fie pentru diverse lansări, fie urmează un trend, fie sunt pentru evenimente exclusiviste sau sunt produse în ediţii limitate. O cutie cu şase bomboane pictate manual, de 60 de grame costă 45 de lei, iar o cutie cu 15 bomboane (150 de grame) costă 90 de lei, potrivit datelor de pe site-ul companiei, dar preţurile diferă în funcţie de alegerea clienţilor.
Gabriela Mureşan susţine că inspiraţia îi vine din diferitele acţiuni pe care le face, fie savurează un fel de mâncare, fie bea o cafea, fie miroase un buchet de flori, fie se delectează cu un pahar de vin.
Produsele se găsesc online, pe site, şi la câteva magazine partenere, precum The Million Roses din Cluj-Napoca, The Million Roses din Bucureşti, aflat în incinta JW Marriott Bucharest Grand Hotel şi în curând antreprenoarea va face un parteneriat şi cu un magazin din Timişoara.
Antreprenoarea adaugă că respectă afacerile născute din pasiune, create de generaţia nouă de mici antreprenori în domeniul culinar, care sunt tot mai dedicaţi hranei sănătoase, a produselor curate din ingrediente cât mai naturale.
Sursa Foto: Facebook Muri Chocolatier