Aplicaţia mobilă de transport Clever îşi extinde serviciul CleverGO în Cluj, la aproape un an după lansarea lui în Bucureşti şi Timişoara, oferind clienţilor un tarif fix per kilometru, indiferent de momentul zilei, de condiţiile de trafic sau de cererea şi oferta de maşini dintr-un anumit moment.
”În Cluj şi Iaşi observăm o evoluţie accelerată a cererii de mobilitate raportată la capacitatea serviciilor de transport actuale. CleverGO este un serviciu complementar celui de taxi, lansarea sa în Bucureşti generând reducerea timpilor de aşteptare pentru pasageri, creşterea cu 32% a numărului de comenzi medii per şofer şi câştiguri lunare mai mari cu 700 de lei pe lună pentru aceştia. Vom continua să investim masiv în dezvoltarea şi modernizarea industriei de transport urban, pentru a oferi un serviciu de calitate la cel mai bun preţ”, spune Andrei Frunză, CEO Clever.
Serviciul funcţionează pe principiul proximităţii, criteriul principal de alocare a unei comenzi fiind distanţa dintre punctul din care a fost lansată comanda şi locaţia şoferului. Pe lângă criteriul de proximitate, aplicaţia ţine cont şi de alte elemente precum ratingul şoferului şi preferinţele de plată ale clienţilor.
Şoferii parteneri care utilizează activ serviciul CleverGO în Cluj şi în Iaşi vor beneficia de 0% comision şi numeroase bonusuri, putând ajunge la venituri nete de până la 8.000 de lei pe lună. Platforma Clever are peste 30.000 de şoferi înregistraţi la nivel naţional care asigură servicii de mobilitate urbană pentru mai mult de 1,5 milioane de utilizatori.
Clever Taxi a fost fondată de Mihai Rotaru şi Alex Dumitru în 2010 şi a fost achiziţionată de grupul Intelligent Apps, divizie a grupului german Daimler în 2017, pentru o sumă de peste 10 mil. euro. Compania are peste 50 de angajaţi şi este disponibilă în peste 20 de oraşe din România..
Din acelaşi grup fac parte aplicaţiile FreeNow (disponibilă în 9 ţări din Europa) şi Beat (activă în Grecia, Peru, Chile şi Columbia). Intelligent Apps are 16 milioane de utilizatori în 14 ţări şi 100 de oraşe, fiind cea mai mare aplicaţie de mobilitate urbană din Europa.