Managerii cu minim trei ani experienţă în management după terminarea studiilor, care cunosc engeză la un nivel avansat, pot aplica pentru o Bursa BT Roberto Marzanati, la Executive MBA University of Hull, în valoare de 15.000 de euro.
”Competiţia la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internaţional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 3 ani experienţă în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat”, potrivit oficialilor BT.
În funcţie de specializare, Management General sau Managementul Tehnologiei, câştigătorul bursei va avea ocazia să înveţe despre mediul internaţional de afaceri, consultanţă, managementul proiectelor şi economie, respectiv despre managementul infrastructurii, securitate cibernetică, managementul sistemelor software şi inovaţie. Cursurile încep în 17 octombrie a.c., în Cluj-Napoca.
”Roberto Marzanati (1950 – 2016) a făcut parte din Consiliul de Administraţie BT timp de 15 ani, începând cu 2001. A fost una dintre persoanele care au crezut cel mai mult în succesul băncii, la care a contribuit cu experienţă şi know-how. În semn de respect pentru toate acestea, bursele oferite de Banca Transilvania la programe de EMBA îi poartă numele”, transmite banca din Cluj.
Din 2015, când a fost lansată, şcoala de business Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca are 75 de absolvenţi, iar în prezent la aceasta studiază peste 50 de manageri şi antreprenori.