Furnizorul de materiale şi echipamente electrice Electroglobal Cluj, controlat de Radu Ciorba în asociere cu Maksay Csaba, a înregistrat în primul semestru din acest an o creştere de peste 10% a afacerilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Ziarul Financiar.
Avansul a fost consemnat într-un context pozitiv al pieţei şi implementării eficiente a investiţiilor, de măsurile interne luate pe segmentele de marketing şi vânzări, precum şi de adaptarea la cerinţele pieţei şi la noile tehnologii, potrivit oficialilor companiei.
”Avansul din primul semestru a fost înregistrat într-un context pozitiv al pieţei şi al implementării eficiente a investiţiilor. Cifra de afaceri din acest semestru a avut la bază extinderea competenţelor noastre tehnice dar şi a proceselor de business şi se datorează, în mod special, proiectelor executate pentru piaţa de export şi unor lucrări la cheie în domeniul automatizărilor industriale”, a declarat Radu Ciorba, director general şi unul dintre acţionarii Electroglobal, citat de ZF.
Pentru întreg anul 2019, compania se aşteaptă lamenţinerea creşterii înregistrată în primul semestru, cu accent pe partea de servicii, în funcţie de evoluţia pieţei. Electroglobal a avut în 2018 o cifră de afaceri de peste 100 mil. lei (21,5 mil. euro), un profit net de 7 mil. lei (aproximativ 1,5 mil. euro), cu un număr mediu de 102 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. Compania clujeană a aniversat în acest an 15 ani de activitate, perioadă în care a fost condusă de Radu Ciorba, crescând până la aproximativ 140 de angajaţi şi afaceri totale de peste 21 mil. euro.
”Pentru 2019 planificăm o creştere cu doi digiţi, cu accent pe partea de servicii, în funcţie de evoluţia pieţei. De asemenea avem în plan şi deschiderea unor noi linii de business”, a mai spus directorul general al companiei.
Ponderea exporturilor companiei a fost cu 12% mai mare în 2018 faţă de anul anterior, potrivit unor informaţii furnizate anterior de oficialii Electroglobal. Compania furnizează aparataj electric de joasă tensiune, motoare electrice, convertizoare de frecvenţă, automate programabile, senzori, corpuri şi surse de iluminat, cabluri şi materiale de instalaţii, colaborând cu clienţi din sectorul materialelor de construcţii, energie, industrie, dar şi cu beneficiarii direcţi, precum integratorii de sistem şi instalatori.
Clujenii dezvoltă de la zero o capacitate nouă de producţie şi eficientizează un sistem existent prin consultanţă, proiectare de sisteme de automatizări, acţionări şi luminotehnică, uzinare tablouri electrice de distribuţie şi automatizare, integrarea sistemelor, dezvoltare software de automatizări, asistenţă tehnică pentru montaj, punerea în funcţiune şi service. Electroglobal derulează proiecte de automatizări în infrastructură – staţii de tratare a apei, industria chimică, a materialelor de construcţii şi automotive, iluminat cu LED, în industria textilă şi sectorul medical.
Pentru 2019, Electroglobal a bugetat investiţii în utilaje şi echipamente pentru uzinarea tablourilor electrice, în digitalizarea tuturor proceselor interne (logistică, fabricaţie, proiectare şi vânzări), dar şi în creşterea competenţelor angajaţilor.
Electroglobal a fost înfiinţată în anul 2004 la Cluj, ca distribuitor de materiale şi echipamente electrice ale unor importanţi producători europeni, fiind controlată în prezent de Radu Ciorba Cristian şi de Maksay Csaba, în condiţiile în care, cel de-al treilea asociat, Ioan Ciorba, s-a retras în 2015 din companie. La momentul înfiinţării, Electroglobal era deţinută de către 4 antreprenori (2 cetăţeni români şi 2 cehi).