Antreprenoarea Mihaela Badiu din Cluj-Napoca, în vârstă de 54 de ani, a început anul trecut să producă lumânări din ceară de albine pentru nunţi şi botezuri într-un atelier amenajat la propriul domiciliu. Businessul i-a adus până acum venituri de 8.000 de lei, scrie Ziarul Financiar.
”Afacerea reprezintă, în acest moment, mai mult un hobby dezvoltat în timpul liber din pasiune. În paralel, lucrez de aproape 20 de ani într-o companie din domeniul energiei”, spune Mihaela Badiu, fondatoarea BWX Candles.
Vânzările au loc doar online în prezent, prin intermediul site-ului propriu şi al paginii de Facebook, iar antreprenoarea vrea să se extindă şi în zona mărturiilor pentru nunţi şi botezuri, dar şi pe partea de cadouri corporate. În acest sens, Mihaela Badiu a început o colaborare cu doi designeri din Cluj – Simina Cîmpian şi Cristina Cenan.
”Anul 2018 a fost un an de creionare şi structurare a ideilor, în care am clarificat şi experimentat zona producţiei de lumânări, pe care doresc să o dezvolt. Veniturile, care au început să apară doar spre sfârşitul anului, le-am reinvestit în materiale şi consumabile”, a mai spus antreprenoarea.
În prezent, Mihaela Badiu se află în discuţii cu câteva biserici ortodoxe din Europa pentru a le furniza lumânările făcute de ea. În acelaşi timp, ea vrea să dezvolte şi parteneriate cu diverse companii pentru cadouri tradiţionale.
”Clienţii mei sunt în principal persoane fizice – naşi, miri, părinţi. Nu lucrez cu stocuri, ci doar pe bază de comandă, cu faguri proaspeţi. Apoi vin clienţii persoane juridice – florării, firme de organizări evenimente, firme specializate în cadouri corporate. Cele mai multe lumânări le trimit în Bucureşti, apoi în Moldova”, spune Badiu.
Pentru lumânările de nuntă simple nedecorate, cu o înălţime de 42 de centimetri, preţurile pornesc de la 40 de lei şi cresc în funcţie de grosime. Pentru lumânările decorate, preţul minim este de 95 de lei. La aceste sume se adaugă un alt cost pentru cutia în care vin ambalate. Pasiunea pentru obiecte hand-made a Mihaelei Badiu a venit şi ca urmare a absolvirii cursurilor Şcolii de Bijuterie Contemporană din Cluj-Napoca în 2014.
Sursa Foto: Facebook BWX Candles.