-10.3 C
Cluj-Napoca
luni, februarie 10, 2025
Google search engine
AcasăAFACERI LA ÎNCEPUTCooperativa Someş Arieş din Cluj, formată din 70 de fer­mieri, speră la...

Cooperativa Someş Arieş din Cluj, formată din 70 de fer­mieri, speră la afaceri de 35 mil. lei

Cooperativa Agricolă Someş Arieş din Apahida, judeţul Cluj, formată din 70 de fer­mieri, a comercializat anul trecut lapte, lactate şi a oferit servicii agricole membrilor cooperativei în valoare de 32,4 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Profitul companiei în 2018 a fost de 925.000 de lei, de aproape cinci ori mai mare decât în 2017.

”Anul acesta a fost un an bun, dar capri­ci­ile vremii le-au adus unor fermieri pro­ducţii mai bune, altora mai slabe, în funcţie de cât de meseriaşi au fost. Ploile abundente au afectat culturile, dar per total este un an agricol bun. De ce? La mijlocul lunii august avem iarbă din belşug pe păşune pentru vaci, iar fermierii care şi-au gestionat bine culturile, vor avea producţii bune. Veniturile sunt în funcţie de cum îţi gestionezi marfa, dar sperăm la afaceri mai mari”, a spus Dan Ţandea, preşedintele cooperative Someş Arieş, citat de Ziarul Financiar.

Cei 70 de membri cooperatori sunt din judeţele Cluj (cea mai mare parte), Bistriţa, Sălaj, Cluj, Mureş şi Alba (cea mai mică parte) şi deţin un efectiv de 7.000 de capete de bovine, 4.000 de vaci matcă (care produc lapte) şi 3.000 de vaci, tineret.

Cooperativa furnizează laptele pentru pro­cesare către FrieslandCampina, Sanlac­ta, Unilact şi Romfulda, dar şi prelucrează în fa­brica proprie, fabrica de la Ţaga, închiriată de la FrieslandCampina, o mică parte din lapte, potrivit reprezentanţilor.

În fabrica de la Ţaga, din judeţul Cluj, cooperativa produce brânzeturi sub brandul propriu Produs de Ţaga, pe care le comercializează în magazinele mici din judeţul Cluj, dar şi sub mărci private ale FrieslandCampina, brânza Năsal Napolact. Pe lângă producţia de lapte şi lactate, membrii cooperativei oferă servicii agricole pentru 2.400 de ferme.

Anul acesta cooperativa construieşte o fabrică de nutreţuri combinate cu 3 milioane de euro – fonduri atrase printr-un program european (70%) şi fonduri proprii (30%), pentru a nu mai depinde de nimeni în ceea ce priveşte hrana animalelor şi spaţiul de depozitare a acesteia.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments