-4.3 C
Cluj-Napoca
marți, ianuarie 14, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALProducătorul lactatelor Olympus a investit 4 mil. euro într-o staţie de producţie...

Producătorul lactatelor Olympus a investit 4 mil. euro într-o staţie de producţie de biogaz la Braşov

Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, a investit 4 milioane de euro într-o staţie de producţie de biogaz. Amplasată pe platforma fabricii Olympus de la Hălchiu, din judeţul Braşov, staţia produce, în medie, pana la 600 de metri cubi de biogaz pe oră şi are o capacitate de stocare de 2.000 de metri cubi.

Tehnologia folosită transformă lactoza şi apele uzate rezultate din procesul de producţie al lactatelor în biogaz şi contribuie la scăderea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon ale fabricii. Biogazul este captat prin intermediul unui balon, apoi este uscat cu ajutorul unui chiller, pentru a fi, în final, introdus într-un cazan cu abur, unde este utilizat la producerea energiei termice.

Staţia permite utilizarea eficientă a resurselor naturale,diminuand cantitatile de gaz metan, dar şi reduceri semnificative de costuri în procesul de producţie al fabricii Olympus de la Hălchiu. Astfel, independenţa energetică a unităţii de producţie a fost asigurată ca urmare a scăderii cu pana la 60% a necesarului de gaz metan utilizat în consumul intern al fabricii.

De la demararea producţiei, staţia de biogaz a generat un volum de peste cinci milioane de metri cubi, prin reducerea cantităţii de gaz metan ars în instalaţii.Fabrica Olympus de la Hălchiu face parte din grupul Hellenic Dairies . Cu o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi, fabrica are o capacitate totală de colectare a laptelui de 75 de tone pe oră. Fabrica de lângă Braşov produce iaurt, lapte proaspăt şi UHT, brânză şi smântână. Produsele sunt distribuite în hipermarketurile şi supermarketurile din România, dar şi în Italia, Germania, Austria, Anglia, Franţa şi Suedia.

Grupul Hellenic Dairies a investit peste 130 de milioane de euro pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, judeţul Braşov, a fost inaugurată în 2011, iar producţia sa este destinată atât pieţei locale, cât şi exporturilor. Fabrica de Lapte Braşov, care operează fabrica din Hălchiu, a avut afaceri de peste 100 de milioane de euro în 2018. 

Cu sediul în oraşul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operaţiuni în 43 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deţine cinci fabrici în trei ţări (Grecia, România şi Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi şi sucuri naturale.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments