Compania Julius Meinl România, cu sediul în Târgu-Secuiesc, a realizat anul trecut afaceri de peste 43,6 mil. lei (9,4 mil. euro), mai mult cu aproximativ 16% faţă de 2017, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
Profitul companiei s-a diminuat însă în 2018 de peste trei ori, de la circa 534.000 de lei (117.000 de euro) în 2017 la 162.000 de lei (35.000 de euro) anul trecut, potrivit datelor publice. Julius Meinl România a avut anul trecut un număr mediu de 79 de angajaţi.
Producătorul austriac de cafea a intrat în mod direct pe piaţa locală în anul 2005, prin achiziţia importatorului exclusiv de până atunci de pe piaţa românească, compania Novo din Târgu-Secuiesc (judeţul Covasna). După preluare, aceasta a fost redenumită Julius Meinl România.
Novo era o companie dezvoltată de la zero de doi antreprenori locali – Tibor Dobri, cel care conduce acum afacerea Julius Meinl, şi Simon Attila Ladislau. Familia austriacă Meinl mai deţine pe plan local şi producătorii de ciocolată Kandia Dulce şi Heidi Chocolat. Grupul austriac Julius Meinl, deţinut de familia Meinl, este prezent în peste 70 de ţări, având aproximativ 650 de angajaţi.