Compania Ursus Breweries, lider pe piaţa berii din România, a finalizat extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Braşov, o investiţie de 12 milioane de euro.
Compania a reamenajat la Braşov două centre de relaxare pentru turişti, în mijlocul naturii. Unul dintre ele a fost deschis la Lacul Noua, iar celalalt la Pietrele lui Solomon, două zone de relaxare preferate de braşoveni, dar şi de vizitatori.
Cele două locuri sunt proprice pentru o ieşire la iarbă verde, fiind complet dotate şi utilate pentru un picnic modern, într-un loc curat. Programul de reamenajare iniţiat de Ciucaş va include în acest an cinci locuri de relaxare în patru judeţe din ţară. Primele investiţii au fost făcute în Braşov, urmând ca iniţiativa să continue în judeţele Prahova (Valea Doftanei), Iaşi (C.A.Rosetti) şi Galaţi (Gârboavele).
De asemenea, în cursul lunii trecute, Ursus Breweries a finalizat extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Braşov, derulat în paralel cu cel de extindere a fabricii de la Timişoara. Investiţia de la Braşov s-a ridicat la 12 milioane de euro, iar Robert Uzună, vicepreşedinte şi membru executiv al board-ului Ursus Breweries a anunţat că investiţiile de extindere vor continua. El a adăugat că prima parte a anului 2019 a fost favorabilă pentru companie.
”Ciucaş şi Timişoreana sunt lideri de piaţă în segmentul pe care-l reprezintă, Ursus este lider de piaţă, de asemenea. Una din trei beri care se consumă în România este din portofoliul nostrum. Comparabil cu anul trecut, am crescut peste media pieţei, peste 2%, până la 5%”, a spus Robert Uzună, vicepreşedinte şi membru executiv al board-ului Ursus Breweries.