Producătorul de materiale de construcţii Cemacon Cluj, deţinut de fraţii Pavăl de la Dedeman, investeşte peste 12 mil. lei în instalarea unei centrale prin care consumul de energie să se îmbunătăţească, potrivit unui anunţ al companiei publicat pe site-ul BVB. Jumătate din sumă (5,8 mil. lei), vine din fonduri europene.
”Cemacon SA informează investitorii şi acţionarii cu privire la aprobarea proiectului optimizarea consumurilor de energie primară în cadrul Cemacon prin instalarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, în valoare totală de 12 mil. lei. Contractul cu autoritatea de management va fi semnat în perioada următoare”, potrivit anunţului companiei.
Bugetul Cemacon pentru investiţii în ultimii doi ani, în 2017 şi 2018, a fost de peste 6 milioane de euro în fabrică, produse noi şi tehnologie pentru creşterea eficienţei companiei. Compania a fost înfiinţată în anul 1969 şi deţine trei fabrici, două de cărămidă – în Zalău şi în localitatea Recea – şi una de buiandrugi (elemente de construcţie – n.red.) – inaugurată în 2018, tot la Recea.
Capitalizarea Cemacon este de 156,7 milioane de lei. Compania este deţinută de Dedeman (39,5% din acţiuni), Business Capital for Romania – fond de investiţii al Erste Group (31%), PIF Industrial (16%) şi alţi acţionari. Atât Dedeman, cât şi PIF Industrial (fosta Dedeman Camioane) sunt companii deţinute de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, astfel că ei deţin 60% din Cemacon.