Proiectul pentru reamenajarea zonei ”La Terenuri” din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca, după modelul Bazei sportive Gheorgheni, continuă cu studiile necesare implementării lucrărilor în teren, la care lucrează arhitecți, peisagiști, specialiști în iluminat și alți experți. Investiţia se ridică la peste 1,5 de milioane de euro pentru zona de agrement.
Noul obiectiv se va desfășura pe o suprafață de aproximativ 4 ha și ia în calcul în primul rând nevoile persoanelor care locuiesc în cartier, pe baza dezbaterilor și discuțiilor publice avute până acum de primărie, alături de societatea civilă, experți și cetățeni. Propunerile din studiile pentru acest proiect, realizate de câștigătorii licitației – Asocierea SC Napotech Proiect SRL şi SC Arhi Box SRL, includ următoarele facilități:
- trenuri cu acces liber, terenuri cu rezervare prealabilă, terenuri cu nocturnă;
- terenuri pentru tenis de câmp, volei, terenuri sintetice de mini fotbal, cu nocturnă, padel, terenuri de ”futnet” (tenis cu piciorul), amenajări pentru role, biciclete, piste de alergare, terenuri de beach-volei cu nisip (împrejmuite), terenuri sintetice de baschet, tenis de masa (în spații acoperite și deschise), mese de șah, amenajări cu aparate fitness în spaţii amenajate etc.;
- zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice dedicate seniorilor, o zonă cu aparate și echipamente pentru parkour, o zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice in aer liber;
- diferite jocuri și trasee pentru copii de toate vârstele, aparate și echipamente pentru amatorii de escaladări, amfiteatru în aer liber, cu posibilitatea amenajării unui patinoar pe perioada sezonului rece;
- funcţiuni de interes public și funcțiuni administrative (birouri administrative, depozite unelte și utilaje intreținere, grupuri sanitare pentru public, vestiare și grupuri sanitare pentru personal, punct de prim ajutor).
- Spaţiul va dispune de wi-fi gratuit și va fi supravegheat video.
În ceea ce privește etapele următoare, după aprobarea studiului de fezabilitate și a PUZ-ul în Consiliul Local al municipiului urmează licitația de proiectare și execuție.
Sursa Foto: Facebook Emil Boc