Compania Carmo-Lact Prod din Bistriţa-Năsăud, producătorul lactatelor Monor, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 90,7 mil. lei (19,5 mil. euro), mai mult cu 12% faţă de anul anterior şi un profit net aproape 3,2 mil. lei (683.000 de euro), în uşoară creştere faţă de anul precedent.
Numărul mediu de angajaţi ai companiei a ajuns anul trecut la 243 de oameni, potrivit mfinanţe.ro. Carmo-Lact Prod este unul dintre cei mai mari zece procesatori locali de lapte şi deţine o unitate de producţie în comuna Monor (judeţul Bistriţa-Năsăud), care dispune de două secţii, una destinată produselor proaspete, cu o capacitate de 60.000 de litri pe zi, iar cealaltă pentru producţia de brânzeturi, cu o capacitate de 50.000 de litri pe zi, conform datelor de pe site-ul companiei.
Producătorul de lactate din Bistriţa-Năsăud a implementat anul trecut un proiect de investiţii de peste 830.000 de lei (fără TVA) în achiziţia de utilaje pentru dezvoltarea capacităţii de producţie, finanţarea fiind obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Conform datelor de pe site-ul companiei Carmo-Lact Prod, reţeaua de distribuţie a produselor Monor cuprinde peste 1.000 de clienţi cu mai mult de 1.500 de puncte de lucru din oraşe precum Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Mediaş, Râmnicu Vâlcea, Reghin, Satu Mare, Sibiu, Sighişoara, Târgu-Mureş. Carmo-Lact Prod are în portofoliu brânzeturi, lapte de consum, lapte bătut, iaurt, smântână şi deserturi. Compania dispune de propriile mijloace de transport şi de un parc auto care asigura service-ul acestora.
Carmo-Lact Prod, companie fondată în anul 1992, este controlată de antreprenorii locali Eugen Creoşteanu (50%), Ioan Neagoş (30%) şi Alin Neagoş (20%).