Compania americană Emerson are disponibile în prezent aproximativ 150 de locuri de muncă, de la automatizare şi inginerie mecanică, tehnologia informaţiei, dezvoltare de software, achiziţii, logistică, planificare strategică, finanţe, resurse umane, marketing, customer care, până la producţie, inclusiv muncitori pentru linia de producţie, scrie Ziarul Financiar.
”În 2018 am angajat peste 300 de noi colegi, fiecare cu expertiză, abilităţi şi experienţe diferite. Astăzi avem aproximativ 150 de posturi deschise pe care ne dorim să le ocupăm cu candidaţi calificaţi”, au declarat oficialii companiei Emerson, citaţi de ZF.
Compania estimează pentru 2018 o cifră de afaceri de 212 milioane de dolari, în creştere faţă de volumul de 168 milioane de dolari înregistrat în anul fiscal anterior. Operaţiunile Emerson în Cluj deservesc în principal clienţii companiei în Europa.
Divizia de la Cluj deţine şi funcţii de marketing, asistenţă clienţi şi IT, potrivit unor informaţii anterioare oferite de companie. Americanii mai deţin pe piaţa locală şi un birou Emerson Automation Solutions la Bucureşti, pentru activităţi de vânzări şi service, unde lucrează aproximativ 50 de angajaţi.
Compania a investit în anul fiscal 2018 aproximativ 8,7 milioane de dolari, în principal pentru modernizarea echipamentelor de producţie în campusul din Cluj-Napoca. Emerson continuă în acest an procesul de modernizare a echipamentelor de producţie şi a unor clădiri de birouri, proiecte pentru care am fost deja cheltuiţi două milioane de dolari în prima jumătate a anului.