Antreprenorul Mircea Eugen Oltean, fondatorul companiilor IRUM şi Maviprod, cu activităţi în producţia de utilaje agricole şi forestiere şi comercializarea pieselor de schimb, estimează pentru 2019 o creşterea de 20% a vânzărilor faţă de 2018, susţinută de noile produse lansate pe piaţă, de deschiderea unor noi puncte de lucru, dar şi de dezvoltarea reţelei de dealeri.
Companiile IRUM şi Maviprod, controlate de familia Oltean din Reghin, au ajuns anul trecut la un business cumulat de 47,5 mil. euro, mai mult cu aproximativ 20% faţă de anul anterior.
IRUM produce în fabrica din Reghin tractoare şi utilaje TAF (tractoare articulate forestiere), utilaje agricole, încărcătoare, transportoare, echipamente pentru întreţinerea drumurilor forestiere, însă fabrică şi piesele aferente acestora. Maviprod se ocupă de comercializarea pieselor de schimb pentru utilajele agricole şi forestiere.
”Pentru acest an estimăm o creştere a cifrei de afaceri, bazată pe faptul că în portofoliul nostru există noi produse, că dorim să ne extindem prin deschiderea unor noi puncte de lucru şi prin continuarea dezvoltării reţelei de dealeri. Ne gândim la o creştere a vânzărilor pentru anul 2019 de aproximativ 20%”, a declarat Mircea Eugen Oltean, fondatorul IRUM Reghin şi Maviprod.
Antreprenorul din Reghin a mai spus că în urma investiţiilor făcute în anii trecuţi, IRUM şi-a mărit capacităţiile de producţie şi a reuşit să aducă îmbunătăţiri utilajelor fabricate, a adăugat noi produse în portofoliu, au fost deschise noi puncte de lucru, iar echipele de vânzări şi service s-au dezvoltat foarte mult.
Anul trecut, IRUM a finalizat execuţia şi omologarea de tip a noului tractor agricol românesc, denumit ”TAGRO”, un proiect ce aparţine în totalitate companiei din Reghin. Dezvoltarea prototipurilor s-a făcut utilizând cele mai moderne metode de lucru existente în realizarea acestor tipuri de produse, investiţia totală ridicându-se la peste 4 mil. euro, potrivit companiei.
Producţia în serie a tractorului va începe în aprilie 2019, iar în primul an vor fi fabricate şi vândute 200 de unităţi, în 2020 se va ajunge la 300 de tractoare, iar până la finele lui 2021 compania vrea să depăşească pragul de 500 de utilaje agricole de acest tip produse şi comercializate. Noul tractor agricol românesc este rezultatul centrului de cercetare şi dezvoltare iFOR, o investiţie totală de 11,9 mil. lei (circa 2,7 mil. euro), cofinanţată parţial printr-un proiect european de 6,4 mil. lei, realizată de IRUM la Reghin.