web analytics
Sunteți aici

Grupul Teraplast a trecut anul trecut pragul de 800 mil. lei cifră de afaceri, plus 91%

Grupul producător de materiale de construcţii Teraplast a anunţat o creştere a cifrei de afaceri de 91% în 2018, la peste 804 milioane de lei (aproximativ 170 mil. euro), ca urmare a avansului luat de Divizia Steel, susţinută de extinderea pe piaţa din Serbia şi consolidarea Depaco.

În aceeaşi perioadă, EBITDA (profitul inainte de dobanzi, impozite, depreciere si amortizare) consolidată a Grupului a crescut cu 55%, la peste 65 milioane de de lei. Astfel, vânzările diviziei Steel au crescut în 2018 cu 181%  faţă de 2017, la peste 483 milioane de lei, în timp ce EBITDA a avut un avans de 120% în aceeaşi perioadă, ajungand la 41,3 milioane de lei.

”Am reuşit, prin investiţii susţinute, să ne consolidăm poziţia pe piaţa din regiune, dezvoltându-ne toate ariile de activitate. Atât Divizia Steel, cât şi Mase Plastice, au înregistrat creşteri de două cifre. În 2018 am finalizat investiţia în secţia de reciclare PVC rigid, ceea ce plasează compania pe primul loc în România şi în top 10 reciclatori europeni, după capacitatea de producţie. Prin proiectele de investiţii prin schemele de ajutor de stat, în valoare de 15 milioane de euro, am pus bazele dezvoltării pe termen mediu a Grupului”, a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

Pe parcursul anului 2018, TeraSteel România şi TeraSteel Serbia, au înregistrat vânzări de peste 3,1 milioane de metri pătraţi de panouri termoizolante. În acelaşi timp, Depaco, prin brandul Wetterbest, unul dintre principalii producători de sisteme pentru acoperişuri din industria locală, a vândut anul trecut peste 5 milioane de metri pătraţi de ţiglă metalică. Divizia de Mase Plastice a grupului a înregistrat în 2018 vânzări de 321,5 milioane de lei şi o valoare a indicatorului EBITDA de 24 milioane de lei.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW