17.7 C
Cluj-Napoca
vineri, martie 29, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALTurcii de la Kastamonu au numit un român la conducerea fabricii de...

Turcii de la Kastamonu au numit un român la conducerea fabricii de prelucrare a lemnului din Reghin

Kastamonu România (fosta Prolemn), controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, a anunţat că funcţia de director general al companiei a fost preluată de Radu Corăbian, care s-a alăturat echipei locale în anul 2011, deţinând de atunci funcţia de director vânzări şi marketing.


Radu Corăbian – Director General Kastamonu România

Esat Özoguz, care a deţinut funcţia de director general al Kastamonu România din septembrie 2011, îşi continuă cariera în cadrul grupului ca director general al Kastamonu Italia. Numirea a avut loc la sediul companiei din Reghin, în prezenţa preşedintelui consiliului de administraţie al grupului Hayat, Ahmet Yahya Kigili, şi a CEO-ului grupului Kastamonu, Haluk Yildiz.

”Istoria Kastamonu Ro­mâ­nia a început în anul 1998, cu mai mult de 20 de ani în urmă. Aceasta este prima investiţie a grupului în afara Turciei. Am început investiţia de aici cu mulţi angajaţi turci, dar numărul lor a scăzut odată cu trecerea timpului. Păstrând aceeaşi direcţie, mă bucur să vă spun că ne aflăm într-un moment de mare schimbare, o premieră chiar pentru grupul nostru – directorul general al companiei este un cetă­ţean al ţării în care se desfăşoară activitatea, şi nu un cetăţean turc’’, a declarat Haluk Yıldız, CEO al grupului Kastamonu.

Kastamonu România face parte din Kastamonu Entegre, cel mai mare jucător din Turcia din industria lemnului, care a intrat pe piaţa locală în 1998 prin preluarea a 98% din acţiunile Prolemn Reghin, care în aprilie 2012 a luat numele acţionarului său, Kastamonu.

Pe platforma de la Reghin funcţionează în prezent o linie de producţie pentru PAL (plăci din aşchii de lemn) cu o capacitate de 500.000 de metri cubi pe an, trei linii de mela­­minare cu o capacitate de 27.000 000 de metri pătrati pe an, o linie de impregnare hârtie cu o capacitate de 50.000.000 de metri pă­traţi pe an, o linie de producţie blaturi de lucru cu o capacitate de peste 200.000 de bucăţi pe an, două linii de producţie feţe de uşi cu o capacitate de peste 17.000.000 de bucăţi pe an şi o unitate de producţie foi de uşi cu o capacitate de peste 100.000 de bucăţi pe an. Compania Kastamonu România mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 163 mil. euro, mai mult cu 8% faţă de anul trecut, când afacerile companiei au ajuns la 151 mil. euro.

Kastamonu livrează produsele realizate la Reghin în ţări precum Ungaria, Italia, Serbia, Polonia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Cehia, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Algeria, Maroc, Guatemala, Egipt sau Franţa, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. Compania a ajuns la aproximativ 860 de angajaţi.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments